Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral anunță că a luat act de protestul organizat de Grupul de Dialog și Bună Convețuire Constanța și Grupul Civic ”Baricada Verde” și a invitat reprezentanții celor două organizații la o discuție privind motivele protestului.
„În urma dialogului între reprezentanții ABADL și a celor două organizații au fost aduse la cunoștință nemulțumirile protestatarilor, printr-un document scris care a fost înregistrat la Apele Române. Principalele probleme abordate se referă la modul de exploatare turistică a plajelor, precum și a verificărilor/controalelor efectuate de către inspectorii A.B.A.D.L. Problemele reclamate de către participanții la protest sunt:
– suprafața de plajă destinată șezlongurilor și suprafața de plajă pentru plaja pe nisip;
– respectarea zonei de intervenție de 5 m de la linia apei;
– modul și atribuțiile de desfășurarea a activității de inspecție.
Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a informat liderii celor două organizații prezente la discuții despre atribuțiile care revin fiecărei instituții, atribuții ce derivă din actele normative în vigoare.
Reamintim că Administrația Națională APELE ROMÂNE prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (A.B.A.DL) are calitatea de administrator al domeniului public al statului reprezentat de plajă și a închiriat plaja în condițiile H.G. nr. 241/2006 și Ordinul ministrului mediului și schimbărilor climatice nr. 454/2013 actualizat.
Activitatea de verificare a modului de exploatare a plajelor intră în competența mai multor instituții, competențe ce derivă din actele normative ce reglementează activitățile ce se pot desfășura pe plajă, și anume:
– Ministerul Administrației și Internelor;
– Ministerul Turismului;
– Ministerul Apelor și Pădurilor prin A.N. Apele Române
– Garda Națională de Mediu;
– Autorități ale administrațiilor publice locale;
Pentru neconformitățile constatate la verificările pe teren, fiecare instituție aplică sancțiunile contravenționale conform competențelor ce le revin conform reglementărilor legale. Conform adresei transmise, în luna august 2017, de Comisia Europeana-Directoratul General pentru Politici Regionale și Urbane, plajele nou create pot fi închiriate având în vedere că Proiectul de Reabilitare a litoralului românesc s-a încheiat, respectiv Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a depus raportul final de închidere a proiectului. Având în vedere cele prezentate, aceste plaje au un regim normal de exploatare, fără a exista restricții, dar cu respectarea normelor legale în vigoare la această dată privind exploatarea turistica a plajelor“, se arată într-un comunicat al ABADL.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta