Chestorul şef de poliţie Bogdan Despescu, fost şef al Poliţiei Române, a adresat miercuri un mesaj colegilor din IGPR, după demiterea sa, în care le mulţumeşte acestora pentru sprijinul acordat pe perioada mandatului şi ţine să sublinieze că a dispus în cazul poliţistului Eugen Stan luarea tuturor măsurilor pentru identificarea şi prinderea sa, precum şi pentru tragerea la răspundere a celor care nu şi-au îndeplinit atribuţiile. Potrivit Agerpres, Despescu apreciază că eforturile poliţiştilor pot fi umbrite cu uşurinţă de comportamente izolate ale celor care nu au înţeles că ”uniforma de poliţist nu te poziţionează deasupra legii”. ”Am făcut tot ce s-a impus pentru stabilirea cauzelor reale care au condus la această situaţie. Cred că doar aşa putem să prevenim, cu adevărat, apariţia unor astfel de vulnerabilităţi. Nu am dorit să dau curs discuţiilor lansate în spaţiul public întrucât am considerat că rezultatul anchetei este cel care trebuie să lămurească aceste aspecte. În ceea ce mă priveşte, îmi exprim convingerea că timpul va demonstra că modul meu de acţiune a fost corect. (…) Este nevoie de lucru în echipă pentru a realiza menirea poliţistului, aceea de a fi permanent în slujba cetăţeanului şi comunităţii. Sunt poliţist de mai bine de 22 de ani şi vă pot spune, din experienţă, că munca de poliţie nu este una simplă, însă atunci când este făcută cu pasiune, respect faţă de lege şi comunitate, ea devine un mod de viaţă”, arată acesta în mesaj. Bogdan Despescu mulţumeşte poliţiştilor pentru sprijin şi încredere şi ţine să remarce că a reuşit menţinerea trendului descendent al criminalităţii sesizate, în special în privinţa criminalităţii stradale, criminalităţii comise cu violenţă şi a celei din mediul rural. ”Rezultatele vorbesc de la sine, Poliţia Română fiind una dintre cele mai apreciate şi respectate instituţii, atât în România cât şi pe plan internaţional. Împreună, am reuşit menţinerea trendului descendent al criminalităţii sesizate, în special în privinţa criminalităţii stradale, criminalităţii comise cu violenţă şi a celei din mediul rural, iar întreaga activitate a condus la creşterea gradului de siguranţă pentru cetăţeni, înregistrându-se cel mai ridicat nivel al acesteia din ultimii 10 ani. În acelaşi timp, sunt conştient că eforturile noastre, ale celor pentru care meseria de poliţist este o vocaţie, pot fi umbrite cu uşurinţă de comportamente izolate ale celor care nu au înţeles că uniforma de poliţist nu te poziţionează deasupra legii”, transmite Despescu în mesajul său. Chestorul de poliţie îşi îndeamnă colegii să îşi facă datoria în continuare cu profesionalism. Premierul interimar Mihai Fifor a decis demiterea din funcție a șefului Poliției Române, chestorul Bogdan Despescu, şi numirea ca interimar pe o perioadă de şase luni a chestorului Cătălin Ioniţă, directorul Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul MAI.