Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

SCJUC: Cadrele medicale, pregătite pentru un flux crescut de pacienţi

Published

on

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța aduce la cunoștința publicului că activitatea medicală nu va fi afectată de sărbătorirea zilei de 1 Mai, urmând să se desfășoare normal.  Astfel, ca si până acum, în cadrul Unității Primiri Urgențe, pacienții vor fi preluați non stop, investigați și, după caz, spitalizați.

Preluarea pacienților în UPU se face conform reglementărilor în vigoare. Astfel, se efectuează triajul epidemiologic pentru toți pacienții care se prezintă la Unitatea Primiri Urgențe, indiferent de mijloacele cu care sunt aduși (SAJ, SMURD sau mijloace proprii).

Zona de triaj epidemiologic este situată în afara UPU, în modulele special amenajate în imediata apropiere a Unității Primiri Urgențe iar cadrele medicale sunt pregătite pentru preluarea unui flux crescut de pacienți, în condiții de maximă siguranță. Personalul medical poartă echipamente de protecţie şi foloseşte produse de dezinfecţie profesionale, avizate de autoritățile competente.

Singurele modificări pentru zilele care urmează, sunt pentru cabinetele din cadrul Ambulatoriului de Specialitate.

Advertisement
usr

“Conform prevederilor art. 139, alin (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, Ambulatoriul de Specialitate  va fi închis pe 1Mai.

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța vă asigură că, în permanență, se iau toate măsurile pentru asigurarea unui act medical continuu și de calitate . În același timp, pentru siguranța Dumneavoastră și a celor din jur, vă recomandăm să aveți răbdare și să respectați cu strictețe,  măsurile impuse prin ordonanțele militare.”, precizează Crina Kibedi, Compartiment Comunicare și Relații Publice.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions