Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Scriitorul Mircea Țuglea a murit înecat la Constanța

Published

on

Lumea culturală constănțeană este în doliu. Autoritățile constănțene au confirmat, în această seară, că bărbatul care a murit înecat în mare, pe plaja Trei Papuci, este scriitorul Mircea Țuglea. Țuglea era redactor șef al revistei Tomis, era căsătorit și avea doi copii.

Mircea Țuglea s-a născut pe 14 aprilie 1974 în orașul Tecuci, județul Galați, a fost poet, publicit și critic literar. Absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, între anii 1996 și 1998, Mircea Țuglea a fost bursier Herder la Universitatea din Viena.

În anul 2007 a devenit doctor în litere al Universității București. În perioada 2011 – 2013, scriitorul Mircea Țuglea a primit o bursă postdoctorală din partea Academiei Române, pentru studiul liricii lui Paul Celan, în urma căreia publică volumul de critică și cercetare literară Lirica lui Paul Celan și gândirea contemporană în anul 2013. De asemenea, scriitorul s-a numărat, în 1993, printre fondatorii Cenaclului de Marți, coordonat de criticul literar Marin Mincu. După decesul acestuia, a preluat coordonarea cenaclului. În perioada 1998 – 2006 a predat limba și literatura română la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”.

A debutat în anul 1996 cu volumul Proezia, în urma căruia i se decernează Premiul Festivalului Poesis pentru debutul editorial.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions