Conecteaza-te cu noi

Actual

Se așteaptă pronunțarea în dosarul penal al primarului din Cernavodă, Liviu Negoiță

Published

on

Liviu Cristian Negoita primar Cernavoda

Tribunalul Constanța ar putea pronunța, astăzi, 12 decembrie 2024, o sentință pe fond, nedefinitivă, în dosarul penal al primarului din Cernavodă, Liviu Cristian Negoiță. Acesta a fost trimis în judecată în noiembrie 2022 pentru abuz în serviciu. Procurorii DNA Constanța îl acuză de efectuarea a 33 de plăți ilegale, în valoare de 9,3 milioane de lei, către un club sportiv din localitate, fără licitație de proiecte sportive, cu încălcarea Legii 350/2005. Plățile s-au efectuat din ordinul primarului Negoiță în perioada 2017-2019, pe baza cererilor sau referatelor de necesitate înaintate de asociația sportivă. Sub semnătura primarului și fără alte proceduri, banii au fost mutați din bugetul local în conturile asociației sportive, deși aceasta era o entitate de drept privat și nu era subordonată Consiliului Local, după cum au reținut procurorii.

Încălcarea legii a fost constatată inițial de auditorii Curții de Conturi, la sfârșitul anului 2019 (vezi AICI documentul). Raportul Curții a fost atacat de UAT Cernavodă în fața instanței de contencios-administrativ, însă autoritatea locală a pierdut procesul atât pe fond, cât și în recurs. După finalizarea acestui proces, DNA Constanța a urgentat urmărirea penală și a pus sub sechestru averea personală a primarului Liviu Cristian Negoiță. Totodată, parchetul anticorupție a cerut Consiliului Local Cernavodă să adopte o hotărâre cu privire la constituirea ca parte civilă în dosarul penal. La inițiativa fostului viceprimar al localității, Șerif Cîrjali, a fost adoptată o hotărâre a CL Cernavodă, în sensul neconstituirii UAT ca parte civilă în procesul penal (mai multe detalii AICI). În situația în care Negoiță va fi găsit vinovat de instanța penală, localitatea nu va putea recupera prejudiciul de 9,3 milioane de lei.

După faza de regularizare, dosarul penal a intrat în faza judecății pe fond, care s-a încheiat pe data de 12 noiembrie 2024. Tot atunci a fost amânat termenul inițial de pronunțare pentru 12 decembrie 2024.

Având în vedere complexitatea dosarului, nu este exclus ca Tribunalul să amâne pronunțarea pentru un termen viitor.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions