Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Se aude zăngănit de cătușe în PNL. Fostul ministru al Mediului Costel Alexe, INCULPAT de DNA

Published

on

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, fostul ministru al Mediului Costel Alexe anunţă că a fost plasat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de  luare de mită şi instigare la delapidare. El afirmă că s-a autosuspendat de la conducerea PNL Iaşi. Reprezentanţii DNA au precizat că Alexe a fost pus sub control judiciar până în 25 iunie, alături de o persoană din conducerea unei societăţi comerciale cu activitate în siderurgie, cei doi având, între altele, obligaţia de a nu părăsi ţara.

OFICIAL DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând de la data de 27 aprilie 2021, până la data de 25 iunie 2021 față de inculpații:

– ALEXE COSTEL, la data faptelor ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și instigare la delapidare,

Advertisement
usr

– Persoană fizică având funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale cu activitate în siderurgie, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și delapidare.

Între obligațiile impuse prin controlul judiciar față de cei doi inculpați se află interdicția de a părăsi țara și aceea de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale cu anumite persoane, menționate în ordonanță.

În ordonanțele de luare a măsurii controlului judiciar se arată că în cauză există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 6 aprilie 2020, inculpatul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, inculpat în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură). Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE.

Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă a ministrului.

Advertisement
usr

Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de 99.956 lei și constă în contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei și a transportului.

Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziția persoanei din conducerea fabricii, inculpat în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă.

Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions