Circulațatia a fost redeschisă pe podul de la Agigea – DN 39, județul Constanța – pe toate cele patru benzi, fără restricții de tonaj ori de viteză, de joi noaptea.
Amintim că traficul pe podul de la Agigea a fost întrerupt, din cauza unor lucrări la infrastructura lui. Potrivit specialiștilor din cadrul CNAIR, măsura a avut ca principal scop pregătirea podului pentru traficul intens din perioada sezonului estival. “În urma reparațiilor efectuate în ultima perioadă, anunțăm că începând din data de 26 mai 2017, ora 00:00, circulația pe podul de la Agigea se va desfășura pe toate cele 4 benzi, fără restricții. În perioada 08.05.2017 — 25.05.2017 traficul a fost închis total pentru executarea următoarelor tipuri de lucrări: tensionarea finală a hobanelor, demontarea inelului de pe pilonul central al podului ( masa de aproximativ 90 tone), execuția rosturilor de dilatație ale podului, frezarea uzurii așternute și înlocuirea acesteia, și execuția marcajului rutier”, au precizat reprezentanții CNAIR printr-un comunicat de presă. De asemenea, potrivit sursei citate, lucrările reluate începând cu data de 12.09.2016 și finalizate în 30.11.2016 au constat în finalizarea înlocuirii celor 10 hobane ale podului. Podul asigură legătura între partea de nord — est și cea de sud — est a litoralului românesc.
Podul are o lungime de 269,5 metri, o lățime de 14,8 metri, iar circulația se desfășoară pe 4 benzi (2 benzi pe sens). Acest pod este unul hobanat (cabluri care pornesc în formă de evantai dintr-un pilon și susțin astfel tablierul podului), a fost dat în folosință în anul 1983 și traversează Canalul Dunăre — Marea Neagră.
Podul de la Agigea face parte din grupul celor 4 poduri cu structuri speciale care asigură traversarea principalelor căi rutiere peste Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Astăzi, ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, se va afla în vizită de lucru în județul Constanța și va verifica lucrările efectuate pe acest pod.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta