În urma cu două zile, Primăria Mangalia anunţa că, începând de luni, 28 noiembrie, va demara construcţia Sălii de sport din curtea Şcolii nr.2 “Sf. Andrei”. Edilul municipiului a prezentat în facsimil ordinul de începere a lucrărilor, emis de Compania Naţională de Investiţii (CNI), care finanţează realizarea acestui proiect. “Execuţia este programată pe o perioadă de 11 luni şi de aceea ne cerem scuze locuitorilor din zonă pentru disconfortul creat pe durata lucrărilor. Din discuţiile purtate cu reprezentanţii CNI, anul viitor vom primi finanţare şi pentru construcţia Sălii de sport de la Şcoala nr.3. Aş vrea să vă mai spun că în această perioadă căutăm surse de finanţare, europene sau guvernamentale, pentru modernizarea bazelor sportive (stadioane), dar şi pentru reabilitarea instituţiilor de învăţământ şcolar şi preşcolar. Vă voi ţine la curent pe această temă.”, scria pe pagina sa de facebook primarul Radu Cristian. Potrivit documentației emisă de Compania Națională de Investiții (CNI), lucrările de construcție încep la data de 28 noiembrie, a.c. și se vor desfășura pe o perioadă de 11 luni, valoarea investiției fiind de aproximativ 3,4 milioane de lei. Sala de sport cu tribună va avea o capacitate de 180 de locuri și va deservi, atât Școala nr. 2, cât și alte evenimente sportive organizate la nivel local. Antreprenor va fi o firmă din Slatina!