În ultima perioadă au existat o mulțime de zvonuri alarmiste care vorbeau despre scumpirea foarte mare a prețurilor la energia electrică și la gaze. Iată un comunicat oficial al ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei), care ne oferă lămuriri suplimentare: ”Având in vedere interesul manifestat în aceste zile pentru evoluția prețurilor la energia electrica și gazele naturale, facem următoarele precizări: În privința tarifelor la energia electrică aplicabile de la 1 iulie, odată cu trecerea într-o nouă etapă de dereglementare, nu estimăm o creștere a acestora, având în vedere că urmează o perioada a anului caracterizată de un nivel crescut de hidraulicitate, care va induce o reducere a prețului energiei electrice pe piață de natură să echilibreze prețurile mari întâlnite în luna ianuarie, luna dificilă pentru sectorul de producere. În ceea ce privește piața gazelor naturale, odată cu finalizarea procesului de liberalizare la 1 aprilie 2017 și în functie de evolutia pretului la gazele din productia internă, care ar putea ajunge la 68-72 lei/MWh față de 60 lei/MWh cat este în prezent, va avea loc o modificare de preț cu aplicabilitate de la acea dată de sub 10%, estimarea noastră la acest moment fiind de 5-6 /%. Consumatorii casnici finali nu vor resimți în facturi un impact consistent întrucât, în perioada verii și până aproape de sfârșitul lunii noiembrie, consumul de gaze este unul foarte scăzut. Consumatorul casnic are un coș de consum, cu gaze de producție internă, gaze din depozite în timpul iernii și gaze de import iar dacă acest coș va fi structurat în așa fel încât să avem cel mai mic preț, acest lucru nu poate fi decât în favoarea consumatorului casnic.”