Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Se va DECONTA transportul elevilor

Published

on

La inițiativa ministrului educației și cercetării, Monica Anisie, în ultimele două săptămâni au avut loc mai multe întâlniri interministeriale pe tema asigurării transportului elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu.

Astăzi, la sediul ministerului, a avut loc o nouă întâlnire de lucru convocată de Monica Anisie. Au răspuns invitației  Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ionel Scrioșteanu, secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, însoțiți de echipele tehnice, precum și reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor și ai Asociației Elevilor din Constanța.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale, în cadrul întâlnirii au fost convenite următoarele:

  1. Pe termen scurt, pentru a debloca situația decontării transportului elevilor, este necesară emiterea unei Ordonanțe de Urgență pentru modificarea art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. Modificarea este necesară pentru a pune în concordanță legislația cu decizia Curții Constituționale a României, care a statuat că decontarea pe „bază de abonament” este neconstituțională, deoarece creează o diferență de tratament juridic între elevii care pot prezenta abonament și elevii care, din diferite motive obiective (de exemplu, lipsa transportului în comun), nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare.
  2. Ulterior, în termen de 30 de zile, se va elabora o Hotărâre de Guvern care să abroge HG 863/2016 pentru aprobarea metodologiei de calcul și stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport și să prevadă noi tarife maximale;
  3. Începând cu anul școlar 2020-2021, elevii vor circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea școlară, sens în care ministerele implicate vor elabora un proiect de act normativ.

Elevii au confirmat participarea la întâlnirea de lucru de săptămâna viitoare, care are drept temă discutarea hotărârii de Guvern menite să abroge HG 863/2016.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions