Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Se va DECONTA transportul liceenilor școlarizați în altă localitate

Published

on

În ședința de guvern de aseară a fost aprobată ordonanța inițiată de Ministerul Educației și Cercetării care reglementează decontarea transportului elevilor de nivel liceal şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu.

Acestora li se vor deconta cheltuielile de transport de tip navetă zilnică, pe distanțe în limita a 50 km sau li se va deconta contravaloarea a opt călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.

În acest fel a fost făcut primul pas pentru deblocarea decontării transportului.

”Următorul aspect care va fi reglementat este acela ca începând cu anul școlar 2020-2021 elevii să poată circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea școlară.”, precizează Biroul de presă al Ministerului Educației Naționale.

Advertisement
usr

Update: Potrivit Biroului de presă, decontarea se va realiza din bugetul Ministerului Educaţiei și Cercetării, prin unităţile de învăţământ în cadrul cărora elevii sunt şcolarizaţi, pe baza documentelor justificative, emise de operatorii de transport.

Modificarea era imperativă pentru armonizarea legislației existente cu decizia Curții Constituționale a României, care a statuat că decontarea pe „bază de abonament” este neconstituțională, deoarece crea o diferență de tratament juridic între elevii ce pot prezenta abonament și elevii care, din diferite motive obiective, de exemplu, lipsa transportului în comun, nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare.

Ulterior aprobării acestei Ordonanțe de Urgență, Ministerul Educației și Cercetării va elabora o Hotărâre de Guvern pentru stabilirea normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanțe.

Foto: Ilustrativ

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions