Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Se va prelungi avertizarea de ger? Şi joi dimineaţa vor fi -22 de grade Celsius

Published

on

Avertizarea cod portocaliu de ninsori şi viscol a intrat în vigoare luni la ora 10.00, fiind valabilă până marţi, la ora 14.00. În acest interval, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de 55-65 de kilometri pe oră, local peste 70 de kilometri pe oră şi vor fi perioade de timp cu ninsoare puternic viscolită, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 de metri. O altă atenţionare cod galben emisă de ANM este în vigoare până marţi, la ora 20.00, pentru Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei., unde ninsorile vor fi moderate şi local însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze de 45-55 de kilometri pe oră, iar în partea de sud-est a teritoriului cu peste 60-65 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând zăpada şi diminunând vizibilitatea.

Codul portocaliu de ger e valabil până joi…

Până joi, 1 martie, la ora 10.00, este cod portocaliu de ger pentru Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. În aceste zone, valul de frig se va intensifica, iar gerul va fi persistent chiar şi pe timpul zilei. Maximele vor fi cuprinse în general între -12 şi -8 grade, iar cele minime vor coborî până la -22 de grade. Rafalele vântului vor accentua senzaţia de frig. Meteorologii iau în calcul posibilitatea extinderii avertizării de frig pentru toată ţara, având în vedere că valul de frig se va menţine, iar temperaturile vor coborî până la -22 de grade Celsius în dimineaţa de joi, a anunţat luni directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, citat de News.ro. Potrivit meteorologului, valul de frig se va menţine până la finalul săptămânii în Moldova, Dobrogea şi Muntenia, inclusiv în Bucureşti, unde temperaturile minime vor fi de -18 grade.

…Dar ar putea fi prelungit

Advertisement
usr

“În continuare, nopţile, dimineţile, chiar şi pe parcursul zilelor, temperaturile vor fi deosebit de scăzute”, a declarat directorul ANM Elena Mateescu, la Comandamentul de iarnă pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase convocat la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Potrivit meteorologului, în dimineaţa de marţi şi în dimineaţa de miercuri vor fi înregistrate temperaturi între -21 şi cel mult -11 grade Celsius în toată ţara. Valul de frig se va menţine până la sfâşitul săptămânii, urmând ca temperaturile să coboare până la -22 de grade în dimineţile de joi şi vineri. În Capitală vor fi în jur de -18 grade Celsius. “Luăm în considerare posibilitatea ca miercuri dimineaţă să prelungim avertizarea pentru valul de frig persistent, incluzând şi 2 martie, pentru că şi pe parcursul nopţii de miercuri spre joi şi joi spre vineri ne aşteptăm ca valul de frig să continue în Moldova, Dobrogea şi Muntenia”, a spus Elena Mateescu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions