S-a încheiat Sesiunea Estivală a Artelor Spectacolului (SEAS), Constanța 2022. Ultimul spectacol: Familia Addams, jucat de actorii Teatrului Excelsior din București.
”Sunt două luni de festival, ceea ce eu nu am văzut, VREODATĂ, undeva în lume” – spune actorul Dan Pughineanu.
”O mare provocare, să faci un festival de două luni de zile și să aduni atâția oameni” – spune actrița Ana Udroiu.
”Este un eveniment foarte important, național, pentru teatrul românesc” – declară actrița Oana Predescu.
Advertisement
SEAS a debutat pe 7 iulie 2022 și s-a încheiat pe 28 august 2022. Pe cele două scene ale festivalului – la Teatrul de Vară Soveja și în Parcul Arheologic – au evoluat trupe de teatru din București, Chișinău, Cluj, Sibiu, Oradea, Arad, Satu Mare, Craiova, Brăila, Galați, Botoșani, Piatra Neamț, Iași, Ploiești, Târgu Mureș, Timișoara, Sfântu Gheorghe și, bineînțeles, Constanța. De asemenea, în cadrul festivalului au avut loc și concerte de jazz, folclor, reprezentații de pantomimă, teatru de copii etc.
Montajul nostru surprinde o fărâmă din spiritul acestui festival organizat de Teatrul de Stat Constanța, director Erwin Șimșenson, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Constanța.
Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.