Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Secretar general al unei primării din județul Constanța, incompatibil cu funcția. Ce spun inspectorii de integritate

Published

on

Agenția Națională de Integritate a constatat conflictul de interese de natură administrativă sau starea de incompatibilitate, în cazul a 6 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010. Printre ele se află și un secretar dintr-o comună din județul Constanța. Este vorba despre Daniela Dinu, secretar general al comunei Albești.

Potrivit inspectorilor de integritate, aceasta s-a aflat în conflict de interese administrativ în perioada 2021 – 2022, în exercitarea funcției publice de conducere, a contrasemnat pentru legalitate două acte administrative în baza cărora a fost desemnată președinte al comisiilor de concurs organizate la nivelul instituției angajatoare, activități în urma căreia a încasat venituri.

“Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 79, alin. (1), lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu  prevederile art. 445, alin. (1), (2) și (3) din O.U.G. nr. 57/2019. Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, se arată în comunicatul remis redacției de către Biroul de presă al ANI.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions