IT-ul, centrele de servicii, industria automotive şi retailul sunt domeniile cele mai afectate de criza forţei de muncă din România, a declarat, pentru Mediafax, Sorina Donisa, director general al companiei de resurse umane APT, în contextul în care investitorii avertizează că problema se agravează.
“Cererea de forţă de muncă urmează, de fapt, evoluţia industriilor care au înflorit în România. Vorbim, în afară de zona de IT, de zona de centre de servicii (shared center services sau BPO), de industria automotive, care e foarte dezvoltată la noi în ţară şi există o permanentă căutare a candidaţilor şi vorbim inclusiv de zona de retail. Să nu uităm că vedem peste tot deschizându-se lanţuri de retail şi acestea, din punctul meu de vedere, vor căuta întotdeauna candidaţi”, a explicat Sorina Donisa.
Piaţa forţei de muncă nu oferă suficienţi candidaţi cu pregătire în domeniul IT, deşi cererea din partea companiilor este ridicată nu doar în România, ci la nivel european şi chiar global.
“Se caută foarte mult aceste competenţe tehnice, tot ce înseamnă aceste competenţe software, digital. Piaţa nu oferă încă suficienţi astfel de candidaţi. De aceea, vedem în zona de IT şi o creştere a salariilor destul de rapidă, tocmai pentru că cererea de candidaţi este mult mai mare decât oferta de pe piaţă”, spune Sorina Donisa.
În ceea ce priveşte exportul de forţă de muncă în Occident, directorul APT subliniază că “peste trei milioane de români lucrează în străinătate. Dacă acum zece ani vedeam că pleacă în străinătate forţă de muncă din categoria care nu avea nişte calificări înalte, în ultimii ani de zile vedem o plecare accentuată a specialiştilor”.
Companiile pregătite să instruiască candidaţii reprezintă una dintre soluţiile pe care acestea le-au găsit pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă.
“Ne confruntăm cu această criză a forţei de muncă. Este foarte greu să găseşti candidaţi în piaţă. Surpinzător că în acelaşi timp există încă persoane care îşi caută un loc de muncă şi există încă persoane care spun că este greu să îşi găsească un loc de muncă. Cred că avem şi o diferenţă între ceea ce caută piaţa sau companiile pe piaţă şi ceea ce oferă piaţa forţei de muncă din punctul de vedere al pregătirii, dar în momentul de faţă suntem într-un moment în care multe companii sunt pregătite şi sunt dispuse să investească în pregătirea candidaţilor de pe piaţă, chiar dacă nu au toate competenţele necesare. Important este atitudinea şi să îşi dorească să înveţe”, precizează Donisa.
KeysFin, compania care oferă servicii de business information şi credit management dedicate mediului de afaceri, atenţiona într-un studiu că una dintre marile provocări ale semestrului al doilea şi în general a următorilor ani o constituie criza de pe piaţa forţei de muncă, deficit care, potrivit investitorilor, tinde să se adâncească.
“Într-adevăr, consumul intern estimăm că va creşte în continuare, pe fondul avansului puterii de cumpărare a populaţiei. Probleme ar putea să apară în ceea ce priveşte forţa de muncă. Se găsesc din ce în ce mai greu angajaţi pregătiţi şi la costuri corespunzătoare”, afirmă Mihai Mîndruţiu, director financiar Vitacom Electronics SRL.
“Vedem, la tot pasul, tot mai multe reclame în care mari jucători din economie anunţă că sunt în căutare de personal, de la hipermarketuri la unităţi de producţie. Alături de inflamarea consumului şi inflaţie, criza forţei de muncă tinde să devină un semn de întrebare semnificativ în economie”, spun analiştii de la KeysFin.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta