Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Ședință CLM dar …încep pregătirile pentru alegerile parlamentare. Un consilier PSD a demisionat

Published

on

Astăzi s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Constanța. Cu toate că pe ordinea de zi exista un număr impresionant de proiecte care își așteptau votul, nu toți aleșii locali au participat. De fapt, doar 23 de consilieri locali – 11 de la PNL și 12 de la PSD au dat curs invitației la ședință. Cum era de așteptat, întâlnirea aleșilor locali a debutat cu retragerea câtorva dintre proiectele aflate pe ordinea de zi. Și vorbim despre proiecte extrem de importante pentru toți locuitorii orașului. Reamintim că pe ordinea de zi s-au aflat 41 de proiecte de hotărâri, dintre care 5 au fost retrase. Un proiect extrem de important și care vizează foarte multă lume din Constanța se referă la prețul gigacaloriei. El a fost retras din motive extrem de clare: ”După ce am identificat suma necesară pentru acoperirea subvenției la caldură, am primit o hotărâre de instanță de la FinCoGeRo. Au venit cu situația de plată numărul 2. Pentru a evita o blocare vă propun suplimentarea lucrărilor edilitare de 14 milioane lei. Rămân mai puțini bani pentru subvenție. Aceasta este și motivul pentru care am retras proiectul cu subvenția la încălzire de astăzi”, a declarat primarul Constanței, Decebal Făgădău. Reprezentanții Primăriei anunțaseră, în cadrul ședinței din data de 30 iulie, că analizează toate posibilitățile financiare pentru ca, în perioada de iarnă, prețul gigacaloriei să nu fie mai mare de 250 de lei. Tot în ședința de Consiliu Local, fostul director al Arhivelor Naționale Constanța, Virgil Coman, a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului, distincția fiind înmânată soției sale, Daniela Coman. Un alt subiect important l-a constituit retragerea consilierului Adriana Teodoru și desemnarea în locul său a lui Cristian Mihăilescu. Ea nu a dorit să facă nici un fel de precizări legate de plecarea sa, dar surse demne de încredere ne-au spus că Adriana Teodoru (fost jurnalist al postului de televiziune TV Neptun) va participa, cel mai probabil, la alegerile parlamentare care se vor desfășura la finele acestui an.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions