Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Ședință cu vălvătăi! Băisan trebuie să-și facă auzită vocea în comunele județului!

Published

on

Astăzi, cu începere de la ora 13.00, în Sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ al Consiliului Judeţean Constanţa a avut loc ședința CJC. Ea a fost condusă de către vicepreședintele Claudiu Palaz, deoarece președintele Horia Țuțuianu se află la București, la ședința Uniunii Consiliilor Județene. La ședința cu vâlvătăi (vom scrie mai târziu despre asta!) au fost prezenți 35 de consilieri județeni. Pe ordinea de zi s-au aflat 44 de proiecte de hotărâre. Pentru început, consilierii județeni au votat pentru desemnarea lui George Măndilă (PNL) în locul lui Ovidiu Cupșa, care a demisionat. Înainte de a depune jurământul, Măndilă părea stingher, motiv pentru care Palaz l-a întrebat de ce este trist. Întrebarea sa a rămas, însă, fără vreun răspuns! După ce Măndilă a depus jurământul și a fost felicitat de către Palaz, s-a trecut la discutarea proiectelor aflate pe ordinea de zi. Primul proiect discutat a fost cel cu numărul 16, respectiv proiectul privind constituirea unei comisii de analiză a modului în care a fost derulat proiectul ”Restaurarea, consolidarea, protecția, conservarea și punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava.” Discuțiile pe marginea acestui proiect au fost numeroase și mai  mulți consilieri s-au decis să intervină. Pentru început, liberalul Muhscină a ținut să facă o precizare: ”Acest proiect a fost mult verificat, noi acum înființăm o comisie care să verifice legalitatea (…) Eu consider că dacă dorim să continuăm proioectul trebuie să vedem cum stau lucrurile.!”. Ulterior, a luat cuvântul Claudiu Palaz, care a declarat: ”Trebuie să facem demersuri să îi aducem la masă pe toți cei implicați. Trebuie să vedem care sunt soluțiile tehnice pentru reabilitare. Când auzi că e criticat un proiect, nu mai mergi să-l vizitezi. Nu  cred că este oportun să se continue un proiect care este kitch, trebuei să recunoaștem că a fost un eșec. Ori încercăm să rezolvăm situaţia şi vedem dacă vom putea să reabilităm ce s-a stricat şi să continuăm proiectul. Trebuie să avem o autoritate pentru a lămuri acest proiect, să vedem ce demersuri vom aplica!”. Imediat după el s-a înscris la cuvânt și Cristinel Dragomir, fost vicepreședinte al CJC. ”Simt nevoia să intervin. Eu personal nu văd rostul acestei comisii pentru că CJC s-a pronunțat deja. Eu nu știu de unde e isteria asta. Din câte știu, lucrurile stau exact așa cum le-am semnalat. Nu consider că este oportun să oprim anumite proceduri doar pentru că a fost semnalat un articol în presă că Cetatea Capidava nu intră în patrimoniul UNESCO”. Palaz a continuat și a precizat că el insistă ca acest proiect să fie făcut și să fie implicat tot Consiliul Județean. ”E nevoie de transparență totală. Ce-i prohibitiv crează suspiciuni”, a precizat Palaz. Dragomir nu a renunțat la opinia sa și a afirmat: ” Această comisie va stabili ce? Ei știu foarte bine ce-i acolo și unde trebuie să ajungem. Noi ne-am luat angajamente și trebuie să le respectăm. În fine, vă propun să trecem la vot” a precizat Dragomir. A intervenit însă și consilierul Florin Goidea, care a reamintit că cetatea Capidava este cel mai important edificiu. Dragomir s-a simțit dator să ia din nou cuvântul și a spus că Comisia despre care se vorbește nu are treabă cu fondurile europene. ”Sunt două chestiuni care țin de rivalitățile din cadrul Ministerului Culturii. Există supraveghere permanentă. A fost începută reabilitarea și trebuie să fie finalizată. Așa cum este acum, nu ajută pe nimeni.”, a continuat Dragomir. Spiritele au părut a fi foarte aprinse, motiv pentru care mai mulți consilieri s-au simțit datori să intervină. Turcu s-a întrebat cu voce tare dacă nu este un paradox. ”De ce nu ne-am întrebat înainte? Eu, ca economist sau inginer agronom cum pot să dau un astfel de răspuns?  Să lăsăm lucrurile așa. E problema drobului de sare.”. Este clar că acest proiect și-a pierdut credibilitatea. Într-un final, proiectul a fost supus la vot. Au existat două voturi împotrivă, cel al lui Cristinel Dragomir și al lui Lămureanu, precum și o abținere, dar a trecut la vot. Adică, un pesedist și un liberal s-au împotrivit acestui proiect!

Palaz l-a provocat pe Băisan! 

Două dintre proiectele dezbătute s-au referit la acordarea unor ajutoare financiare  lui Orzaru Marius-Alexandru şi lui Stoian Radu Ştefan pentru minorul Stoian Rareş Constantin. În legătură cu cele două proiecte, Băisan, de la PNL, a declarat: „În urma unei discuţii cu Ţuţuianu, am înţeles că soluţia pe care o vom aborda în viitor e ca numele persoanelor care primesc ajutor social să fie anonim pe convocator. Anexa trebuie sa aiba un caracter secret şi să conţină numele persoanelor”. Ambele proiecte au trecut. Încet-încet, proiectele au trecut dar la cel cu numărul 39 am avut parte de o nouă surpriză și de luări de cuvânt. Acest proiect se refera la repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a procentului de 20% din sume defalcatre din cota de 18,5% din impozitul pe venit pentru achitarea areieratelor, susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală pe anul 2016.  Înainte de votarea proiectului, consilierul liberal Băisan a intervenit din nou. ”Către ce localități merg acești bani? În luna august am asistat, la o împărțire nedreaptă a banilor între primării. La această împărțire nedreaptă, am constatat faptul că primăriile cu primari PNL au obținut cu 50% mai puțin față de primăriile unde primari sunt PSD. La momentul negocierii, ni s-a spus că este bine să votăm cu toții, că suntem de acord cu această împărțire. Promisiunea era că la următoarea împărțire a banilor, această nedreptate va fi corectată. Numai că vedem astăzi cum din nou primăriile PNL primesc semnificativ mai puțin decât primăriile unde sunt PSD. Vom vedea că dintr-un total de 10 milioane, primăriile PNL au primit 3 milioane. Eu consider că trebuie să trecem să împărțim acești bani conform legii. Poate pentru prima data, veți fi dați în judecată de către locuitorii unei primării”, a precizat Băisan. Dar Cristinel Dragomir a intervenit, la rândul său:  “Legea spune foarte clar: sumele acestea se repartizează de către CJC după consultarea primarilor. Cu siguranță există solicitări absolut de la toate UAT-urile care au solicitat anumite sume de bani. Nu este o sumă de echilibrare, ci de dezvoltare locală, pentru finalizarea proiectelor”, a adăugat Dragomir. În discuție a intervenit și consilierul Boroianu. El a precizat că acest punct a trecut prin comisie. ” Eu am participat la această comisie și am analizat favorabil. Așa cum a spus și Cristinel Dragomir, primarii PNL au fost consultați privind aceste sume. Sumele s-au alocat pe proiecte și nu pe nevoie și într-adevăr au existat puncte de vedere diferite privind suma care ar trebui repartizată către primăriile PNL. Sunt sigur că la următoarea realocare vom sta mai bine”, a precizat Boroianu. Așa stând lucrurile, Claudiu Palaz l-a provocat pe Băisan și i-a cerut să convingă locuitorii unei comune să atace proiectul CJC. Rămâne de văzut la ce vom mai asista pe viitor, dar trebuie să spun că această ședință mi-a amintit de ședințele din anii anteriori, când chiar existau oponenți în Consiliu.
 

 

Advertisement
usr

 

 

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions