Guvernul se reunește astăzi, de la ora 12.00, într-o ședință extraordinară pentru a aproba ordonanța de urgență menită să detensioneze situația din învățământ.
Potrivit Biroului de presă al Guvernului, la întâlnirea de ieri după-amiază – la care au participat liderii de sindicat din educație și premierul Ciucă, alături de mai mulți miniștri – reprezentanților din învățământ le-au fost prezentate majorările salariale care vor fi adoptate.
Este vorba despre:
– Creșterea salariului începând cu luna iunie a.c., cu 1.000 de lei brut lunar pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, respectiv cu 400 lei brut pe lună pentru personalul nedidactic din sistemul educațional.
– În noua grilă de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educație. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor.
”Coaliția de guvernare face un nou apel la responsabilitate către toate cadrele didactice și întreg personalul care contribuie la buna funcționare a sistemului educațional, pentru a înceta greva și a permite reluarea accesului la educație pentru cei peste 3.000.000 de elevi din România, dintre care aproape 300.000 se pregătesc pentru evaluarea națională și bacalaureat.”, se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului.
Potrivit proiectului de hotărâre, majorările salariale se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației.
Oferta a fost refuzată de sindicaliști
Interesant este faptul că după ce au ieșit de la Guvern, sindicaliștii au anunțat că nu vor înceta greva generală.
Liderii de sindicat au spus aseară că au primit refuzuri din teritoriu și doresc să continue greva.
”Mesajul colegilor care sunt în grevă este clar: Greva continuă!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării organizațiilor sindicale afiliate, au decis să nu accepte oferta Guvernului.
Oferta a fost discutată cu sindicatele teritoriale, care la rândul lor au consultat membrii de sindicat. Majoritatea membrilor de sindicat, care sunt în grevă, a votat pentru continuarea acțiunii de protest.”, au scris liderii Simion Hăncescu și Marius Nistor aseară pe pagina de socializare.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta