Inspectorul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu, este unul dintre cele mai interesante și comentate personaje din peisajul public local. După ce a închis restaurantele unor oameni de afaceri importanți din Constanța și stațiunile de pe litoralul românesc pentru neregulile găsite în locațiile pe care aceștia le administrează, Constantinescu a primit amenințări prin mesaje private.
Constantinescu a făcut publice mesajele ce i-au fost transmise din partea ginerelui lui Gheorghe Pelehra.
Iată mesajele:
“Nu voi depune plângere. Nu am de ce! Câinii latră, șobolanii chițăie, caravana trece și ANPC își face treaba. Nu îmi este frică de astfel de acțiuni. Mi-am asumat tot când am coborât în arenă. Lupta cu șobolanii nu trebuie trecută în războiul cu jegul”, a declarat șeful OPC Constanța.
Amintim că, OPC a decis închiderea locației lui Pelehra din Satul de Vacanță pentru grave abateri de la nomele de igienă și depozitare a alimentelor. Astfel, vestita locație Cuptorul cu plăcinte rămâne închisă, indiferent de încercările lui Pelehra.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta