Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Șeful Partidului Ecologist Român, Dănuț Pop, reținut de DNA într-un dosar de trafic de influență

Published

on

Șeful Partidului Ecologist Român, Dănuț Pop, a fost reținut de DNA într-un dosar de trafic de influență. Pop este acuzat că ar fi primit 10.000 de euro pentru a interveni pe lângă un deputat ca să angajeze un consilier parlamentar.

Iată comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 noiembrie 2022, a unui inculpat, președinte al unui partid politic, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

Advertisement
usr

În perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și ar fi primit, prin intermediar, de la o persoană, suma de aproximativ 10.000 euro, în patru tranșe (4.000 euro – noiembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021 și 10.000 lei – februarie 2022).

În schimbul banilor, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unui deputat în Parlamentul României și ar fi promis că îl va determina să angajeze o anumită persoană pe o funcție de consilier la cabinetul deputatului respectiv

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 10 noiembrie 2022, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Advertisement
usr

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.“

Sursa foto: Facebook

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions