Senatul a adoptat marţi o propunere legislativă care vizează măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan.
Propunerea legislativă a fost adoptată cu 89 de voturi “pentru”, cinci abţineri, 11 voturi “împotrivă”, scrie agerpres.ro.
Comisiile juridică şi de agricultură din Senat au dat raport comun de admitere pentru proiectul care vizează modificarea şi completarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.
“Evaluările efectuate, privitoare la aplicarea legii şi evoluţiile pe piaţa funciară, au identificat aspecte care implică necesitatea condiţiilor de vânzare a terenurilor agricole, astfel încât tinerii să aibă acces pe piaţa funciară, să se realizeze exploataţii economice care să producă pentru piaţă, comasarea terenurilor agricole, precum şi diminuarea achiziţiei terenurilor pe piaţa funciară pentru scopuri speculative”, se arată în expunerea de motive potrivit agerpres.ro.
În textul de lege propus de iniţiatori, parlamentari PSD şi deputatul Florică Ică-Calotă, se mai precizează că “în vederea consolidării pieţei funciare româneşti, măsurile preconizate a fi aplicate prin prezentul proiect de lege vizează: stabilirea ordinii de preempţiune astfel: coproprietari şi rude până la gradul I; arendaşi; statul român prin Agenţia Domeniilor Statului şi proprietari de terenuri agricole vecini”.
De asemenea, un amendament propus de parlamentarii UDMR vizează schimbarea ordinii preemptorilor la cumpărare, vecinii urmând să fie înaintea statului.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Agriculturii, terenul nu poate fi înstrăinat timp de 15 ani, conform proiectului legislativ, pentru a se evita specula.
Proiectul face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta