Coaliția PNL-PSD dezbate proiectele legilor securității naționale, iar o parte din modificările aduse aduc o serie de puteri inedite pentru angajații SRI. Propunerile pentru noile legi privind securitatea națională au stârnit numeroase critici din partea societății civile, care spune că sunt incompatibile cu democrația și aduc aminte de perioada neagră a comunismului. Printre cei care se opun unor măsuri care vor da puteri mari angajaților din servicii sunt parlamentarii USR. Senatorul de Constanța al USR Remus Negoi spune, într-o postare pe Facebook, că, dacă va fi implementat un astfel de pachet, România trece de la Republica Socialistă România la Republica Securistă.
„Guvernul pregătește noi legi ale securității naționale care, dacă vor fi adoptate, consfințesc victoria epoleților asupra democrației. O variantă de proiect de lege privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații a apărut în presă (G4media, n.r.), iar noile reguli dau puteri sporite SRI și le oferă impunitate ofițerilor de informații.
Iată câteva dintre prevederile acestui proiect care creşte puterilor serviciilor secrete şi oferă superimunitate penală și financiară pentru servicii:
Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să acorde sprijin, la cerere, Serviciului, în îndeplinirea atribuţiilor sale, potrivit legii.”
O astfel de prevedere încalcă grav principiile democratice. Serviciul poate solicita sprijinul cetăţenilor sau al agenţilor economici respectând drepturile şi libertăţile constituţionale. Prin obligativitatea civililor și a firmelor de a coopera cu serviciile secrete pare că se revine la practicile fostei Securități și se oferă SRI o nouă pârghie de control asupra politicienilor, instituțiilor statului, justiției, jurnaliștilor, societății civile.
Serviciul poate avea în coordonare, în raport cu nevoile proprii şi cu respectarea strictă a prevederilor legale, o regie autonomă, precum şi asociaţii cu caracter profesional, social, cultural, sportiv sau recreativ ori umanitar.
Ar trebui să interzicem prin lege SRI si SIE să infiltreze mediul de afaceri, presa și societatea civilă.
Personalul Serviciului poate fi audiat, percheziţionat sau reţinut pentru fapte săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea numai de procurori anume desemnaţi, cu informarea prealabilă a directorului general al Serviciului şi în prezenţa unui reprezentant al structurii juridice a Serviciului;”
Se acordă astfel pentru ofițerii SRI o imunitate specială în fața justiției, iar ideea că doar anumiți procurori pot desfășura anchete trebuie eliminate.
USR va da mandat reprezentanților săi în comisia specială să întărească controlul civil real asupra serviciilor și să se opună militarizării societății.
Susținem valori care intră în opoziție totală cu practica actuală a serviciilor secrete de captură a statului și a politicii și cu intențiile coaliției de a supradimensiona puterea serviciilor secrete, cu încălcarea separației puterilor în stat și care riscă să împingă România într-o derivă autoritaristă de tip rusesc.“, spune Remus Negoi.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta