Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Senatorul Remus Negoi arată care sunt prioritățile USR în această sesiune parlamentară

Published

on

remus negoi

A început o nouă sesiune parlamentară în care senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, va susține, alături de colegii săi din USR, măsurile care protejează populaţia şi firmele.

„Suntem într-o perioadă critică pentru economie. Creșterea prețurilor la energie și combustibil, scumpirile în lanț şi creșterea ratelor i-au afectat grav pe români. Din nefericire, vedem cum coaliția de guvernare este indiferentă la problemele reale ale cetățenilor şi se interesează doar de propriile privilegii. Inflația este la cote alarmante, iar majorările de taxe şi creșterea prețurilor se resimt în buzunarul românilor. În plus, continuă bătaia de joc în ceea ce privește legile educației care sunt accesibile doar pe surse, pensiile speciale tot nu au fost desființate, iar românii sărăcesc pe zi ce trece.

Guvernul a atins un record absolut: 55.3 miliarde de lei împrumutați în luna ianuarie. Bani pe care îi vom plăti noi și viitoarele generații.  Plătim pentru pensiile speciale și pilele de partid cu care PSD și PNL au împânzit instituțiile și companiile statului. Avem un stat care cheltuie mult mai mulți bani decât ne ia prin taxe și impozite, iar pentru a face asta, trebuie să se îndatoreze constant. În al doilea an de guvernare Ciolacu – Ciucă – Iohannis, realitatea ne arată că actuala coaliție a produs numai scumpiri, creșteri de rate, inflație, noi taxe și piedici pentru firmele din România. USR a venit cu zeci de propuneri pentru a ieşi din criză, dar Ciucă și Ciolacu le-au ignorat pentru că ei câștigă cel mai mult din creșterile de prețuri.“, spune Negoi.

Parlamentarul constănțean afirmă că prioritățile USR în această sesiune parlamentară sunt scăderea prețurilor, reducerea inflației, reducerea taxelor pe muncă, astfel încât salariile să crească în mod real, oprirea risipei din banii publici, eliminarea pensiilor speciale și eliminarea fabricilor de sinecuri.

Advertisement
usr

„Cerem guvernului PSD-PNL să oprească jaful din banii publici. Personal, în această sesiune parlamentară voi continua proiectele pe care le-am început şi voi depune şi alte inițiative legislative. Pe plan local, voi păstra dialogul cu cetățenii prin audiențe, la cabinetul parlamentar, dar și pe teren, cu ocazia vizitelor pe care le fac în județ. Mă aflu la jumătatea mandatului de parlamentar şi, până acum, am făcut tot posibilul pentru a-mi duce la îndeplinire angajamentele luate în fața alegătorilor. Voi continua să lupt pentru o schimbare, pentru că suntem de prea mult timp la mâna unor partide corupte şi a unor politicieni iresponsabili.  Vom face tot posibilul pentru a opri Coaliția Sărăciei să distrugă România.“, a mai afirmat Remus Negoi.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions