Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, spune că Guvernul PSD – PNL nu vrea ca cetățenii să fie implicați în procesul decizional și să ia parte la elaborarea deciziilor importante pentru comunitate.
„Am propus, alături de colegii mei, Silvia Dinică şi Andrei Postică, modificarea legii transparenței decizionale în administrația publică, astfel încât autoritatea publică să fie obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public un proiect de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către minimum 3 cetățeni cu drept de vot, pe lângă ceea ce prevede legea acum, respectiv o asociație legal constituită sau o altă autoritate publică. În punctul de vedere semnat de premierul Nicolae Ciucă cu privire la această inițiativă legislativă se arată că Guvernul nu susține adoptarea proiectului. Ne-au fost transmise niște motive aberante. S-au căutat motive de a împiedica modificarea legii pentru ca cetățenii simpli să fie excluși din procesul decizional, astfel încât autoritățile publice locale să poată adopta actele normative importante fără dezbateri publice. Implicarea cetățenilor în actele decizionale ale administrației publice locale reprezintă un act necesar în dezvoltarea societății și trebuie susținută și nicidecum respinsă!“, afirmă Remus Negoi.
Decizia Guvernului de a nu susține inițiativa de modificare a legii transparenței decizionale în administrația publică este criticată și de viceprimarul Constanței din partea USR, Florin Cocargeanu.
„Colegii mei, Remus Negoi, Silvia Dinică si Andrei Postică au depus o inițiativă legislativă de modificare a legii transparenței decizionale în administrația publică. Inițiativa ar obliga administrațiile să decidă organizarea unei întâlniri în care să fie dezbătut public un proiect de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de minimum 3 cetățeni cu drept de vot. În prezent, acest lucru este posibil numai dacă cererea este făcută de o asociație legal constituită sau o altă autoritate publică. Transparența asupra unor proiecte cu impact direct asupra cetățenilor și posibilitatea ca fiecare dintre ei să poată crea şi participa la dezbateri, fără condiționări absurde și alte obstacole birocratice, este un act de importanță majoră pentru o desfășurare onestă a actului administrativ!“, spune Cocargeanu.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta