Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, a avut o intervenție în plenul Parlamentului în care i-a cerut demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, pe care îl acuză de indolență şi incompetență!
„Ministrul „Nimic, nu pot, e greu”, Alexandru Rafila, trebuie să-şi dea demisia de onoare. A trecut un an de la numirea în funcție a lui Alexandru Rafila şi în tot acest timp nu a făcut nimic decât să se plângă că nu se poate. Sunt 1,7 miliarde de euro pentru 25 de spitale prin PNRR şi Rafila trebuie doar să aleagă din cele 49 de proiecte existente, însă nici măcar atât nu poate face. Chiar şi Marcel Ciolacu a recunoscut că nu pot absorbi toţi banii din PNRR pentru spitale. Câtă indolenţă şi incompetență!
Ce ştiu cel mai bine Ciolacu şi Rafila este să facă numiri politice pe pile de partid. ANDIS, agenția care trebuie să aducă specialiști care trebuie să se ocupe de investițiile din cele 25 de spitale, a fost sufocată cu oameni de partid incompetenţi. De altfel, avem cel mai slab trimestru pe PNRR: 15 jaloane din cele 24 erau întârziate la expirarea termenului şi doar 9 jaloane au fost finalizate la termen.
Pentru prima dată avem 180 de milioane de euro pentru renovarea şi tehnologizarea a 3.000 de cabinete ale medicilor de familie. Ce a făcut ministrul Rafila în acest sens? A deschis apelul şi a delegat un singur consilier care să se ocupe de proiectele trimise, iar acesta a plecat în concediu. Cu alte cuvinte, ministrul a stins lumina şi a închis uşa şi apoi a început să se plângă de faptul că medicii de familie nu trimit proiecte. În stilul propriu, Rafila dă vina pe alţii pentru incompetența lui.
Cel mai bine pentru toată lumea este ca ministrul Alexandru Rafila să îşi dea DEMISIA.“, a spus Remus Negoi.