Majoritatea parlamentară, formată din PSD și PNL, a respins, astăzi, la Camera Deputaților, proiectul de lege privind înființarea „DNA-ul pădurilor. Potrivit Uniunii Salvați România, „PSD și PNL și-au arătat, încă o dată, loialitatea față de mafia pădurilor și mafia gunoaielor”. „PSD și PNL și-au arătat, încă o dată, loialitatea față de mafia pădurilor și mafia gunoaielor”, transmite USR după ce plenul Camerei
„PSD și PNL au demonstrat astăzi că susțin mafia lemnului după ce au respins în Camera Deputaților proiectul depus de colegii mei, Stelian Ion, Diana Buzoianu și Silviu Dehelean.
Au fost strânse zeci de mii de semnături pentru acest proiect, dar, așa cum ne-au obișnuit, pesediștii și peneliștii nu sunt de partea românilor care îşi doresc o lege care să protejeze pădurile aflate în pericol din cauza tăierilor ilegale. Este nevoie ca infracțiunile de mediu să fie soluționate de procurori specializați.
Proiectul va intra în dezbatere la Senat, care este cameră decizională, şi sper ca măcar în ceasul al 12-lea PSD şi PNL să ţină cont de ceea ce îşi doresc cetăţenii şi să oprească jaful asupra pădurilor din România.“, a declarat senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, pentru Ordinea.ro.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta