Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Senatorul Remus Negoi: „PSD și PNL destabilizează CNA într-o bătălie pentru funcții și putere“

Published

on

Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, critică coaliția de guvernare deoarece încearcă să modifice Legea audiovizualului pentru interese politice.

„72 de amendamente am primit pentru a fi dezbătute în ședința Comisiei de Cultură a Senatului pentru modificarea inclusiv a Legii audiovizualului. PSD și PNL se întrec în modificări la Lege audiovizualului ca să își poată impune puterea în cadrul CNA. Rezultatul acestei bătălii este destabilizarea totală a instituției. PNL a propus ca toți membrii CNA să fie demiși din funcție dacă raportul anual de activitate al instituției este respins de către Parlament. Până în prezent, doar președintele era demis dacă raportul era respins. Cu alte cuvinte, anual se va decima întregul Consiliu Național al Audiovizualului, dacă o coaliție de guvernare vrea. Nu numai președintele, ca până acum. Practic, avem de a face cu o resurecție. Pentru că ei pot. În urma dezbaterilor, am agreat cu toții, în comisie, ca votul pe aceste amendamente să se dea săptămâna viitoare. Sper ca astfel de amendamente toxice să nu treacă.“, a declarat Remus Negoi.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions