Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, spune că PSD continuă să împingă ideea de cotă progresivă la impozitare pentru a lua mai mulți bani din portofelele românilor. Parlamentul constănțean afirmă că această cota unică de impozitare, procentual egală pentru toți salariații, a adus beneficii și pentru cetățeni și pentru stat:
„A simplificat colectarea și a scos la lumină o bună parte din economia gri și a stimulat investițiile și dezvoltarea afacerilor, în pofida birocrației și instabilității legislative. Dezavantajele introducerii impozitării progresive, dorite de PSD și PNL, sunt:
o creștere de taxe și o sărăcire a clasei de mijloc din România;
împinge înapoi în economia gri și neagră foarte multe afaceri;
descurajează oamenii să își declare veniturile din mai multe surse, scade astfel încasările statului şi adâncește criza economică;
îi determină pe profesionişti să plece în străinătate, în condițiile în care România deja importă forță de muncă, 100.000 de muncitori străini numai anul acesta.
Introducerea cotei progresive de către Coaliția sărăciei înseamnă o modificare masivă în politica fiscală. PSD și PNL vor motiva că avem taxe mici comparativ cu UE. MINCIUNĂ – România are taxe mari, doar că are colectare mică. Iar asta se întâmplă tocmai din cauza taxelor mari. Singura măsură care trebuie aplicată urgent la sistemul actual de impozitare este Zero Taxe pe echivalentul salariului minim (www.zerotaxe.ro). Adică un salariu de minim 2.550 lei în mână pentru toți românii care muncesc!“, spune Negoi.