Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Senatorul USR-PLUS Remus Negoi: „Bisericuțele de cretă de la Murfatlar trebuie să intre patrimoniul mondial UNESCO“

Published

on

Senatorul USR-PLUS de Constanța Remus Negoi a fost la finele săptămânii trecute la Ansamblul Rupestru de la Murfatlar împreună cu Carmen Dumitrescu, consilier județean USR PLUS, și Gabriel Custurea, doctor în istorie în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

„Am constatat că, în urma vizitelor pe care le-am făcut cu vicepreședintele CJC, Petre Enciu, în primăvară, lucrurile încep să se miște. Demararea proiectului de conservare, protejare și punere în valoare a obiectivului este un lucru extraordinar. Mai departe, îmi doresc ca Bisericuțele de Cretă de la Murfatlar să intre de pe lista indicativă UNESCO, în Patrimoniul Mondial. Ansamblul Rupestru este însă foarte fragil şi este important ca toți factorii abilitați să ia măsuri pentru limitarea degradării acestui sit. Există disponibilitate din partea Consiliului Județean Constanța, din partea Primăriei Murfatlar, dar și din partea Comisiei parlamentare UNESCO, din care fac parte, și se realizează toate demersurile pentru ca acest obiectiv să fie inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.“, a declarat Remus Negoi.

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions