Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Serviciul de Ambulanţă s-ar putea BLOCA în două săptămâni din lipsă de echipamente. Sindicaliştii fac apel la Guvern

Published

on

Conducerea Federaţiei Naţionale “Ambulanţa” a solicitat Guvernului României şi Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă să asigure echipamentul necesar de protecţie pentru serviciile de ambulanţă la nivelul necesarului astfel ca personalul operativ de intervenţie să poată folosi echipamentul de protecţie individual complet la toate intervenţiile începând cu 1 aprilie a.c..

“Altfel activitatea serviciilor de ambulanţă se va BLOCA în maxim două săptămâni din lipsa de echipamente şi de decimarea capacităţii de intervenţie”, precizează preşedintele Gheorghe Chiş.

El mai spune că, la ora actuală, în serviciile de ambulanţă existente la nivel naţional sunt 3 persoane confirmate pozitiv, iar izolaţi sunt 113 angajaţi.

Pentru a păstra operativitatea în intervenţii, sindicaliştii au solicitat de urgenţă, în prima etapă, testarea întregului personal din serviciile de ambulanţă din judeţele care au angajaţi în izolare.

De asemenea, a făcut apel la toate persoanele care au posibilitatea de a veni în ajutorul serviciilor de ambulanţă cu materiale de curăţenie şi dezinfecţie şi echipamente de protecţie specifice.

Advertisement
usr

“Ca să vă putem ajuta la nevoie, avem nevoie ACUM de ajutorul dumneavoastră!”, continuă apelul la solidaritate.

În urmă cu puţină vreme, Biroul de presă al SAJ Constanţa a făcut un apel către toţi constănţenii care au posibilitatea să ajute cu produse consumabile extrem de necesare în această perioadă.

Este vorba despre dezinfectanţi, atât pentru mâini, cât şi pentru suprafeţe, de măşti, mănuşi şi combinezoane.

“Cele mai multe solicitări sunt pentru persoane suspecte sau confirmate cu COVID 19. De asemenea și la celelalte cazuri ar trebui să mergem echipați, deoarece orice pacient poate fi purtător COVID 19.”, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Constanţa.

Cine poate să ofere ajutor este aşteptat la sediul serviciului de ambulanţă, pe b-dul IC Brătianu.

 

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions