Serviciul Public de Salubrizare Corbu, județul Constanța, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuție, vacante, de manipulant, în cadrul Serviciului public de salubrizare.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
o nivelul studiilor: generale;
o vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: nu se solicită.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
– 27 septembrie 2021, ora 10:00: proba scrisă;
– 28 septembrie 2021, ora 12:00: proba interviu.
Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului.
Informații suplimentare se pot obține la sediul Serviciului Public de Salubrizare Corbu, cu sediul în comuna Corbu, parcela NG67, lot 21/2 (Str. Principală nr. 38), județul Constanța, telefon 0241/766.100.