Pentru cei mai tineri dintre români este important de precizat că, înainte de anul 1990, avortul în țara noastră era interzis. În anul 1966 se introdusese o lege care interzicea aproape în totalitate întreruperea de sarcină. Cu toate acestea, foarte multe femei apelau la intervenții ilegale, extrem de dureroase și, de multe ori, fatale! Au existat foarte multe românce care și-au pierdut viața în urma încercării de a scăpa de o sarcină nedorită. De-abia la finele anului 1989, pe 26 decembrie s-a reglementat legalizarea avortului. Iar în primul an, adică în 1990, au existat aproape un milion de cazuri de întrerupere de sarcină, în clinicile de stat. Apoi numărul acestora a început să scadă, ajungând la mai puţin de 500.000 – în 1996, sub 200.000 – din 2004, pentru ca în 2008 să fie înregistrate 127.907 cazuri. Cifra totală a întreruperilor de sarcină, din perioada 1990 – 2008 se ridică la 7.259.596.
Ce se întâmplă în restul țărilor europene?
Deși am trăi cu impresia că în țările europene cu tradiție lucrurile stau altfel decât la noi, nu este chiar așa. Știați că există țări în care avortul este interzis? Dacă habar nu aveați, citiți mai jos și veți afla că în Malta și Iralanda de Nord nu se fac avorturi din motive economice sau sociale. Contează doar sănătatea femeii. În Malta, de exemplu, pe lângă faptul că avortul este interzis, persoanele care încalcă legea pot face închisoare cuprinsă între 18 luni și 3 ani. De asemenea, în Irlanda de Nord s-a schimbat de 5 ori în ultimii 20 de ani legislația privind avortul. Cum în țară este ilegal să se facă o astfel de intervenție chirurgicală, anual peste 6.000 de femei ajung în Marea Britanie și fac avort. Nici în Polonia nu este foarte simplu să scapi de o sarcină nedorită. Aici se poate face avort doar dacă sarcina a apărut în urma unui viol, incest sau dacă fătul are malformații. Dar asta se întâmplă foarte rar. Au fost ani în care în țară s-au făcut doar 3 întreruperi de sarcină la 10.000 de nașteri! Există țări în care avorturile se fac în condiții ceva mai relaxate, cum ar fi: Finlanda, Luxemburg, Spania, portugalia, Marea Britanie. În restul statelor din Uniunea Europeană legislația este mai puțin riguroasă, iar întreruperea de sarcină se poate face la cerere. Aici intră țarile Baltice, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria. Mai există și țări în care libertățile individuale sunt fundamentale, cum ar fi: Belgia, Olanda, Franta, Suedia, Danemarca, Italia.
Cât costă în țară întreruperea de sarcină?
În România, tarifele percepute în cabinetele private de ginecologie sau în spitalele private ori în cele de stat diferă foarte mult de la o zonă la alta. În spitalele de stat prețul este mai mic decât în rest. Aici pentru o întrerupere de sarcină se plătește în jur de 200 de lei sau chiar 300 de lei. Dar la spitalele private prețul unei astfel de operații diferă între câteva sute de lei și peste 1000 de lei, în funcție de metoda dorită. Dacă tinerele care vor să scape de o sarcină nedorită își imaginează că este ieftin, se înseală amarnic. Mult mai simplu ar fi să folosească metode contraceptive. Dar, din păcate, nici acestea nu sunt foarte cunoscute și folosite în anumite medii. Și nici educația sanitară care ar trebui făcută la nivelul școlilor din România nu este de cele mai multe ori bine făcută. Iar astfel aflăm că zeci de mii de tinere ajung anual la spital pentru a face întrerupere de sarcină. Asta în vreme ce populația țării scade anual. Așadar, soluții sunt, atât mai ieftine cât și mai scumpe. Trebuie doar să existe dorința de a face o treabă civilizată și fără urmări.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta