Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Și ce dacă-i prohibiție? Cinci pescari au fost prinși, pe malul lacului Sinoe!

Published

on

În data de 04.05.2017, poliţiştii de frontieră din cadrul PF Midia – Garda de Coastă, pe timpul desfăşurării unei activităţi specifice, au observat, la malul lacului Sinoe, cinci persoane de sex masculin care împingeau spre mal o ambarcaţiune din fibră de sticlă, cu motor ataşat. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că persoanele sunt cinci cetățeni români cu vârste cuprinse între 22 şi 50 de ani, toţi domiciliaţi pe raza judeţului Tulcea, care folosiseră la pescuit, în perioada de prohibiție, un năvod în lungime 150 metri, fără a deține documentele legale. În urma controlului ambarcaţiei a fost descoperită cantitatea de 124 kilograme peşte din speciile caras, şalău, crap şi somn, care a fost predată unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar năvodul şi ambarcaţiunea cu motor au fost ridicate în vederea confiscării. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit, pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie, deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori a produselor din peşte, producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions