Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Și Forțele Navale Române s-au alăturat misiunii de căutare a pescarilor dispăruți în Marea Neagră

Published

on

Forțele Navale Române au executat vineri, 8 martie, o misiune de căutare și salvare a celor trei persoane dispărute în largul mării, în ziua de 6 martie, care se aflau la bordul unei ambarcațiuni pescărești.

Elicopterul Puma Naval 141, a cărui intervenție a fost solicitată de Centrul maritim de coordonare a acțiunilor de căutare și salvare de vieți omenești pe mare din cadrul Autorității Navale Române, a decolat de pe Aerodromul Tuzla, la ora 14.15, și a revenit în baza aeriană în jurul orei 17.00.

Suplimentar, șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat corvetei ”Contraamiral Eustațiu Sebastian” (Cvt-264), care se întorcea spre Portul Militar Mangalia după participarea la un exercițiu multinațional, să se alăture operațiunilor de căutare-salvare, cu misiunea de a căuta persoanele dispărute în raionul cuprins între Tuzla și Vama Veche, până la limita apelor teritoriale ale României. După încheierea misiunii, nava militară a acostat la Mangalia în jurul orei 17.00.

Intervenția Forțelor Navale Române s-a desfășurat conform procedurilor şi a Planului de cooperare dintre Ministerul Apărării Naţionale şi autorităţile civile, privind intervenţia în situaţii de urgenţă.

Advertisement
usr

Precizăm că în această noapte au fost suspendate căutările celor trei pescari dispăruți dar ele vor fi reluate mâine dimineață, începând cu ora 7.00. 

(Video): Continuă căutările pescarilor dispăruți în Marea Neagră. Care sunt noutățile

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions