Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța desfășoară, începând cu luna iulie, o Campania privind verificarea respectării prevederilor legale de securitate şi sănătate în muncă, precum şi verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă de către agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe Litoralul Mării Negre în domeniul turismului, alimentaţiei publice şi comerţului.
Campania are ca obiective identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată și verificarea modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, atenționând angajatorii și lucrătorii asupra faptului că riscurile specifice existente în mediul de muncă trebuie combătute la sursă.
În perioada 1-26 iulie, în domeniul relațiilor de muncă, s-au efectuat 352 controale dintre care 48 s-au desfășurat în weekend.
În urma verificărilor au fost sancționați 26 de angajatori la care s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 334.000 de lei iar pentru pentru neconformitățile depistate, inspectorii de muncă au dispus de măsuri obligatorii, cu termene concrete de realizare.
Au fost depistate 16 persoane muncind fără forme legale de angajare, pentru care s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 320.000 lei.
Cele mai frecvente neconformități constatate: nu s-au încheiat contracte individuale de muncă în forma scrisă, contracte care nu s-au înregistrat și transmis în registrul general de evidență a salariaților anterior începerii activității, lipsa evidenței orelor lucrate de către salariați și nerespectarea, cu mai mult de 30 de zile, a datei de plată a drepturilor salariale.
Tot în această perioadă, în domeniul securității şi sănătății în muncă, au fost controlaţi 89 angajatori, cu un număr total de 2.319 salariați.
Au fost sancționați contravențional 7 angajatori la care s-au aplicat 10 sancțiuni contravenționale dintre care 5 avertismente și 5 sancțiuni contravenționale cu amendă, în valoare totală de 26.500 lei. Au fost dispuse 10 măsuri obligatorii, cu termene precise pentru remedierea neconformităților.
”Cele mai frecvente deficienţe constatate de inspectorii de muncă: instruirea necorespunzătoare/incompletă a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, neamenajarea corespunzătoare a căilor de acces, întreținerea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă, neacordarea echipamentului individual de protecţie lucrătorilor ținând seama de riscurile la care aceștia sunt expuși.”, a precizat Marian Becheanu, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta