Specialii din România se revoltă și le cer guvernanților să nu umble la pensiile lor speciale. După magistrați, și pensionarii polițiștii se revoltă. Aceștia, susținuți de Sindicatul Național al Polițiștilor şi Personalului Contractual (SNPPC), au anunțat că va organiza proteste de stradă dacă se vor adopta amendamentele depuse la legea pensiilor speciale. Oamenii le cer guvernanților să scoată pensiile militare din PNRR. Pensionarii din poliție spun că pensiile militare nu sunt pensii speciale.
„În comunicatele noastre și în cadrul protestelor de stradă din ultima vreme ne-am manifestat dezaprobarea față de politica salarială păguboasă și discriminatorie, pe care Guvernul a dus-o, în ultimii ani, nu doar la adresa polițiștilor, ci și la adresa întregului personal din familia ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, care a fost amânat, timp de doi ani, de la plata drepturilor salariale prevăzute în grilele Legii-cadru 153/2017.
Urmare acestor politici nefericite și a lipsei cronicizate de predictibilitate în salarizare, carieră și în pensionare, deficitul de personal din SAOPSN s-a majorat la aprox. 50.000 de oameni (polițiști, polițiști de penitenciare, militari, personal contractual), numărul demisiilor a crescut alarmant, calitatea serviciului public prestat către stat și societate s-a diminuat, autoritatea instituțiilor statului s-a degradat, iar bomboana a fost pusă pe colivă chiar în acest an: tinerii nu mai sunt atrași ca altădată de „meseria armelor”, ba din contră (a se vedea ultima sesiune de admitere la școlile militare și de poliție din MAI, unde s-a înregistrat un record negativ, fiind ocupate doar jumătate dintre locurile scoase la concurs; la MApN, tot din acest motiv, s-a decis eliminarea probei scrise din calendarul de admitere în școlile militare).
Așa cum precizam în comunicatul nostru din 16 iunie, am solicitat, oficial, în scris, noului prim-ministru să reconsidere modul de abordare, în legislația viitoare, a familiei ocupaționale Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, care a fost tratată superficial și discreționar până acum, aproape cu dispreț. Colac peste pupăză, intenția de modificare a regimului juridic al pensiilor militare de stat – în condițiile unui conflict armat, de amploare, la granița României, care poate determina oricând Guvernul să dispună mobilizarea rezerviștilor militari, prin celebrul Plx 244/2023, în care am fost introduși abuziv, invocându-se niște prevederi ambigue din PNRR, ne face să CONTINUĂM LUPTA SINDICALĂ.
În contextul comunicatelor oficiale, de ieri, ale unor instanțe de judecată și parchete de rang înalt din Capitală și din alte zone, care precizează că vor adopta diferite forme de protest, precizăm că, în limitele legii, vom solicita și noi polițiștilor din toate structurile MAI să adopte forme similare de lucru:
– amânarea și/sau maximizarea termenelor de soluționare in lucrările cu caracter penal/petiții/lucrări diverse. Dacă magistrații, care nu au nici măcar dreptul la sindicalizare, amână/blochează activitatea, făcând parte și noi din sistemul judiciar, mergem pe similaritate;
– blocarea instanțelor, prin amânarea/imposibilitatea executarii mandatelor de aducere! Suntem puțini, nu facem față activității!
– intervenții preponderent la 112 sau în situațiile care nu impun amânarea soluționării;
– conștiinciozitate și scrupulozitate maxime în controalele polițienești, inclusiv în toate punctele de trecere a frontierei, cu ocazia verificării documentelor etc.;
– eliberare documente de identitate, auto, pașapoarte etc. în raport cu timpul efectiv de lucru, cu logistica la dispoziție și cu personalul (insuficient) existent;
– donarea de sânge în scopuri caritabile și o zi liberă, conform legii;
– neutilizarea telefoanelor personale, inclusiv a aplicațiilor de comunicare, în interes de serviciu;
– aplicarea strictă, în ceea ce privește programul de lucru, a prevederilor din ,,Acordul colectiv privind raporturile de serviciu ale polițiștilor”, încheiat între federațiile sindicale și MAI, etc.
A nu se uita: mai avem și alte soluții extreme pentru a determina decidentii să ne rezolve revendicările perfect legitime! Reiterăm, și pe această cale, ideea că: PREDICTIBILITATEA în CARIERĂ, în SALARIZARE și în PENSIONARE, prin legi eficiente și cu bătaie lungă, este esențială pentru stat, pentru cetățeni, pentru societate și pentru Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, aflat la un moment trist de răscruce!“, spun cei de la SNPPC.
Sursa foto: facebook/snppc
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta