Simulările făcute de partide arată o nouă configurație a noului Parlament, mult schimbată față de vechea legislatură. Faptul că nu intră în Parlament cei de la Pro România și PMP, dar și alte partide mai mici, au lăsat foarte multe procente la redistribuire, iar partidele care au depășit pragul electoral își taie partea leului.
Conform acestei simulări, PSD va avea, la Camera Deputaților, 88 de mandate pe vot direct și 22 la redistribuire, în total având 110 mandate. La Senat, PSD va obține 23 de mandate pe vot direct și 25 la redistribuire, în total 48 de senatori.
PNL va obține, la Camera Deputaților, 73 de mandate pe vot direct și 20 la redistribuire, în total 93 de deputați. La Senat, PNL va obține 17 mandate pe vot direct și 24 la redistribuire, în total 41 de senatori.
De asemenea, USR va obține, la Camera Deputaților, 34 de mandate pe vot direct și 21 la redistribuire, ceea ce le-ar aduce 55 de deputați. La Senat, USR ar obține 10 mandate pe vot direct și 14 la redistribuire, în total 24 de senatori.
La Camera Deputaților, UDMR va obține 16 mandate la vot direct și 5 la redistribuire, în total 21 de deputați. De asemenea, la Senat, cei de la UDMR vor obține 3 mandate pe vot direct și 6 la redistribuire, în total 9 senatori.
Cei de la AUR vor obține, la Camera Deputaților, 11 mandate pe vot direct și 22 la redistribuire, în total 33 de deputați. De asemenea, la Senat vor obține 0 mandate pe vot direct, dar 13 la redistribuire, ceea ce le va permite să aibă grup parlamentar în Senat.
Întreaga simulare se va schimba dacă PMP va reuși în cele din urmă să treacă pragul electoral de 5%. Deocamdată, aceștia se află sub prag, dar se așteaptă voturile din diaspora. (Sursa: stiripesurse.ro)
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta