Published
7 ani agoon
Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, mâine va începe simularea examenului de evaluare naţională. Iată comunicatul de presă remis în data de 2 martie: “Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 5 – 7 martie 2018, la nivel național, simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII). Sunt așteptați să participe cei aproape 180.000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar 2017-2018. Calendarul simulării EN VIII are următoarea configurație: 5 martie – Limba și literatura română, 6 martie – Matematică și 7 martie – Limba și literatura maternă. Comunicarea rezultatelor este prevăzută pentru data de 16 martie. Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Subiectele sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen și parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea. Notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați. În același timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.Precizăm că obiectivele acestei simulări sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie.”
Dar profesorii au anunţat că îl vor boicota
Cadrele didactice, membre de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, au optat să boicoteze simularea examenului de evaluare naţională din cauza nemulţumirilor majore şi a lipsei de răspuns din partea Guvernului, dar şi a liderilor celor două Camere din Parlamentul României, la solicitările lor. “Membrii de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, din 28 de judeţe şi din Municipiul Bucureşti, au decis să nu participe la simularea examenului de evaluare naţională care se desfăşoară în perioada 5-7 martie 2018”. anunţă Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ duminică. Conducerea executivă a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, membrii Biroului Operativ, precum şi cei ai Colegiului Naţional al Liderilor afirmă că susţin demersul cadrelor didactice, pe care le asigură de tot sprijinul pentru perioada următoare, adăugând că şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi este alături de FSLI în acest demers. Solicitările sindicaliştilor transmise şi celor două Camere ale Parlamentului sunt: soluţionarea problemei privind reîncadrarea personalului didactic după intrarea în vigoare a Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; majorarea salarială de la data de 1 martie 2018 să nu fie condiţionată de comasări de unităţi de învăţământ, disponibilizări de personal şi de tăieri ale unor drepturi salariale legale; creşterea costului standard per elev/preşcolar pentru cheltuielile materiale, astfel încât părinţii să nu mai fie nevoiţi să aducă bani de acasă pentru dotarea claselor; rezolvarea modului de calcul al sporurilor şi indemnizaţiilor care li se cuvin salariaţilor din sistemul educaţional; rediscutarea grilei de salarizare pentru personalul didactic, având în vedere că această categorie socio – profesională are coeficienţi de ierarhizare situaţi în pătrimea inferioară; modificarea Regulamentului – cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestora pentru personalul din familia ocupaţională „ÎNVĂŢĂMÂNT”, aprobat prin H.G. nr. 34/2018, care, prin conţinutul său, discriminează personalul nedidactic din învăţământ, căruia nu i se aplică; acordarea dreptului personalului didactic de a fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei. “În urma consultărilor, membrii de sindicat au cerut şi boicotarea simulării examenului naţional de bacalaureat, din perioada 19-22 martie 2018” mai transmite FSLI, apreciind că este nevoie de unitate, de implicarea tuturor salariaţilor din învăţământul preuniversitar de stat, indiferent de apartenenţa sindicală, pentru a reuşi în aceste demersuri.
Ce va fi la Constanţa?
Pentru a vedea cum vor sta lucrurile în judeţul Constanţa am încercat să luăm legătura cu Federaţia Sindicală, însă demersul nostru a fost inutil. Din fericire, a răspuns la telefon inspectorul şcolar general al ISJ Constanţa, Gabriela Bucovală. Ea ne-a spus că inspectoratul nu a avut nici o reacţie oficială din partea sindicatului, însă a discutat zilnic cu directorii unităţilor şcolare. “Noi am ţinut permanent legătura cu directorii unităţilor şcolare, iar ei ne-au spus că totul se va desfăşura normal, fără probleme. Din păcate, din partea Sindicatului nu am primit nimic oficial.”, ne-a declarat Gabriela Bucovală. Aşa că, în aceste condiţii este extrem de greu să precizăm cu certitudine că la Constanţa nu vor fi probleme. Iar examenul ar trebui să se desfăşoare mâine….
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!