Conecteaza-te cu noi

Actual

Sindicaliștii din Finanțe anunță că mâine votează intrarea în grevă generală

Published

on

greva generala

Sindicaliștii de la Finanțe anunță că sunt la un pas de a începe greva generală. Mâine, 5 septembrie 2023, la București, Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe a convocat Consiliul Național, organul de conducere colectiv care poate decide declanșarea grevei generale la nivel national, ca reacție la faptul că, după 10 zile de proteste, Guvernul nu a pus în aplicare angajamentele asumate de ministrul finanțelor prin Procesul verbal încheiat cu organizațiile sindicale în data de 11 august 2023.

Biroul Executiv a solicitat o întâlnire cu primul ministru al României, informându-l concomitent despre riscul escaladării conflictului, cu repercusiuni asupra bunei funcționări a instituțiilor statului.

Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe are semnăturile pentru susținerea grevei generale de la 75% dintre colegi, care consideră că perioada discuțiilor, negocierilor și așteptărilor de soluționare amiabilă a luat sfârșit.

În toate aceste ultime 2 săptămâni de proteste spontane, colegii noștri s-au comportat corect față de contribuabili și și-au respectat atribuțiile de serviciu în ceea ce privește colectarea veniturilor la bugetul statului, depășind planul de încasări stabilit.

Singurele dorințe ale colegilor noștri se referă la respectarea angajamentelor asumate de către Guvern, respectiv acordarea importanței cuvenite acestui sistem strategic, de siguranță națională, care desfășoară activitatea de colectare și administrare a veniturilor, combaterea fraudei, evaziunii fiscale și contrabandei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions