Conecteaza-te cu noi

Actual

Sindicaliștii din Învățământ, amețiți cu promisiuni de ministrul Lia Olguța Vasilescu

Published

on

Sindicaliştii din învăţământ susţin că au primit promisiuni de la ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, pentru rezolvarea a trei dintre problemele ridicate, dar nu şi în cazul grilei de salarizare, cea de-a patra solicitare a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). ”Doamna ministru a acceptat ca trei din cele patru probleme ridicate să fie discutate. Este vorba de reîncadrare şi s-a angajat că va lua legătura cu Ministerul Educaţiei şi cu Ministerul Finanţelor să găsim o soluţie ca să poată regla toate salariile care acum prezintă anomalii, sunt salarii diferite. De asemenea, s-a angajat că va încerca să găsească o soluţie pentru regulamentul privind sporurile. Aceasta este o altă nemulţumire, iar atunci când se va discuta de Legea pensiilor o să se găsească o formulă astfel încât să apară un factor de corecţie cât mai mic, astfel încât profesorii cu probleme de sănătate care vor să se pensioneze înainte de împlinirea vârstei standard să nu fie penalizaţi aşa cum se întâmplă în prezent. Legat de grila salarizării, s-a spus că în acest moment nu există nicio variantă de a rediscuta grila pentru că sunt corelate domeniile ocupaţionale şi acest lucru nu mai poate fi discutat în acest moment”, a declarat, miercuri, preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, la finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii. Potrivit Agerpres, acesta a subliniat că sindicatul nu abandonează ideea şi că va insista pentru o poziţionare mai bună a profesorilor în grila de salarizare prin creşterea coeficienţilor. ”Impactul la regulamentul pentru sporuri este nesemnificativ. Puţini sunt cei din sistem. Este o lege care spune că maximum pentru sporuri este de 30%. Noi acum, conform legilor pe care le avem, mai mult de 20% nu avem ca şi sporuri în sistemul de învăţământ. Deci nu se pune problema unui impact financiar mare. Este sustenabil ceea ce propunem”, a afirmat Simion Hăncescu. Liderul FSLI a subliniat că este nevoie de majorări în sistemul de învăţământ, deoarece profesorii au salarii mici şi ”vrem ca un dascăl să trăiască decent”. ”Doamna ministru a cerut să avem puţină răbdare, pentru că ceea ce este astăzi cu acele salarii din administraţia locală va fi pentru o perioadă foarte scurtă. Deja primesc solicitări din teritoriu, din partea consiliilor locale, că nu se încadrează cu banii ca să dea în continuare aceste salarii mărite, iar acestea vor fi diminuate, dacă ne referim la femei de serviciu sau şoferi sau alţi angajaţi din consiliile locale sau judeţene care au acum salarii mari. Dar aceasta nu ne încălzeşte. Noi am spus-o clar că nu ne interesează că au aceşti oameni salarii mari, problema e că în învăţământ sunt mici. Şi noi vrem ca un dascăl să trăiască decent, nu vrem altceva, nu cerem mila nimănui”, a menţionat Hăncescu. Potrivit sursei citate, organizaţia sindicală va lua o decizie în cursul zilei de azi dacă vor mai avea loc protestele anunţate joi, 22 februarie. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a pichetat Ministerul Muncii miercuri, între orele 13:00 – 15:00, organizaţia cerând modificarea mai multor acte normative, printre care Legea salarizării şi Legea pensiilor, conform unui comunicat al FSLI. ”Decizia a fost luată după ce federaţia noastră a trimis memorii cu problemele din sistemul de educaţie către Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi către Guvernul României. Atragem atenţia Guvernului că nemulţumirile angajaţilor din educaţie sunt mari şi că lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora ar putea duce la proteste de amploare în întreaga ţară. FSLI cere Guvernului modificarea OUG 3/2018, privind unele măsuri fiscal – bugetare, prin care mii de angajaţi din învăţământ aflaţi în concediu medical pierd sume importante din venit”, se spune într-un comunicat al organizaţiei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions