Conecteaza-te cu noi

Actual

Sindicaliștii din Poliție, mesaj pentru Predoiu: „MAI pornește cu stângul în reorganizarea IPJ Constanța“

Published

on

ipj constanta

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) nu vede cu ochi buni începutul reorganizării Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, demarat de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu. Sindicaliștii din Poliție spun că, potrivit legii, Predoiu și compania erau obligați atât să îi informeze, cât și să îi consulte atunci când a avut a avut loc prima ședință a Grupului de lucru pentru reorganizarea IPJ Constanța.

Polițiștii îi transmit lui Predoiu că a cam pornit-o cu stângul, în ceea ce privește drepturile oamenilor și nu respectăi legea și nu respectă nici propriile ordine, tocmai el, jurist de profesie și fost ministru al Justiției!

Iată comunicatul integral al SNPPC:

„Printr-un comunicat de presă, postat pe site-ul propriu, Ministerul Afacerilor Interne anunță că luni, 4 septembrie 2023, a avut loc prima ședință a Grupului de lucru desemnat, prin Ordin de ministru, pentru elaborarea noii structuri a IPJ Constanța, reorganizare anunțată după evenimentul tragic de la Vama Veche.

Având în vedere calitatea FSNPPC/SNPPC, de organizații sindicale reprezentative la nivelul MAI, respectiv al IPJConstanța, erau necesare atât informarea, cât și consultarea noastră, așa cum prevede, imperativ, art. 31 (2) din Legea dialogului social nr. 367/2022: ,, Informarea şi consultarea angajaţilor/lucrătorilor reprezentaţi conform art. 102 alin. (1) lit. B, cu privire la deciziile care pot duce la modificări importante în organizarea muncii, în relaţiile contractuale sau în raporturile de muncă (…)”.

Altfel spus: pentru că activitatea Grupului de lucru are în vedere modificări esențiale ale  structurii organizatorice a IPJ Constanța, care presupun implicit și modificări ale raporturilor de muncă ale polițiștilor (mutări pe alte posturi, puneri la dispoziția unității, posibile modificări/diminuări salariale etc.), consultarea SNPPC, eventual includerea în acest Grup de lucru, cu statut de observator, a unui lider sindical, în calitate de reprezentant al angajaților, ar fi fost absolut legală, dar și necesară, pentru a putea formula propuneri vizând drepturile și interesele profesionale și economico-sociale ale membrilor noștri. Se pare, însă, că la nivelul MAI, metehnele și sfidarea oamenilor sunt constante, indiferent de ministeriat.

În loc să consulte sindicatul majoritar, care reprezintă interesele oamenilor, MAI a decis să consulte, cităm: ,,experți din structurile polițienești ale unor state cu care România are parteneriate strategice”. O fi bine, o fi rău, rămâne de văzut…deși o astfel de procedură nu este prevăzută în actul normativ de bază, care reglementează, încă, planificarea structurală şi managementul organizatoric în unităţile MAI (OMAI nr. 105/2013).

Și tot din comunicatul MAI aflăm că ,,(…) vom aborda și lipsa de resurse umane și logistice. Inspectoratul va trebui echipat și dotat corespunzător și ne vom concentra și pe această direcție”. Foarte bine! Noi le-am cerut, în scris, tuturor miniștrilor din ultimii ani, inclusiv actualului, acest lucru, și nu numai. Doar că, fiind vorba de resurse umane, de resurse logistice și, implicit, de utilizarea fondurilor bugetare la dispoziție, era necesară din nou consultarea FSNPPC, în calitate de Federație semnatară a ,,Acordului colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special – polițiști din  M.A.I.”, document juridic reglementat de Legea 367/2022, în vigoare, semnat și asumat, evident, și de actuala conducere a MAI.

Domnule ministru Predoiu, nu contestăm ideea de reformă, de pozitivare a lucrurilor, atunci când e vorba de siguranța și ordinea publică, de binele comunităților, însă suntem nevoiți să vă atragem atenția că, acum, ați cam pornit-o cu stângul, în ceea ce privește drepturile oamenilor (dar încă e timp să reparați lucrurile): nu respectați legea și nu respectați nici propriile ordine, tocmai dumneavoastră, jurist de profesie și fost ministru al Justiției! În acest mod, vă deziceți de ceea ce chiar dumneavoastră – foarte bine, dealtfel – ați precizat în comunicatul de acum două zile (redăm citatul între ghilimele): ,,Am cerut tuturor structurilor MAI o nouă atitudine față de muncă a tuturor cadrelor, bazată pe responsabilitate, profesionalism, integritate, disciplină și dedicare față de lege și cetățean”. Vorbiți de dedicare față de lege…e sublim acest ideal, clar, dar de ce nu procedați chiar dumneavoastră, personal, exact în același mod, pentru a ne da tuturor un exemplu de respectare a legii?

Domnule ministru, sperăm că veți dispune, cu celeritate, remedierea acestor „neajunsuri” semnalate de noi și că veți solicita să vă fie prezentat, anterior deciziei administrative de a oficializa reforma propusă la nivelul IPJ Constanța, și RAPORTUL DE MOTIVARE privind elaborarea/modificarea structurii organizatorice (organigramei şi/sau statului de organizare) a……………., document prevăzut, imperativ, tot în ORDINUL nr. 105 din 12 iulie 2013 privind activitatea de planificare structurală şi management organizatoric în unităţile Ministerului Afacerilor Interne (actualizat), care trebuie OBLIGATORIU să cuprindă:

  1. Necesitatea elaborării sau modificării structurii organizatorice; obiective previzionate;
  2. Determinarea volumului de muncă şi delimitarea conţinutului concret al funcţiilor şi posturilor, prin: înregistrarea tuturor sarcinilor, atribuţiilor şi activităţilor; analiza lor şi determinarea volumului de muncă necesar realizării lor; gruparea, în raport cu natura şi volumul de muncă, pe funcţii şi activităţi; eliminarea sarcinilor şi atribuţiilor paralele; simplificarea îndeplinirii sarcinilor şi atribuţiilor;

III. Gruparea posturilor în unităţi organizatorice; gruparea posturilor pe domenii de activitate;

  1. Gruparea unităţilor organizatorice şi reglementarea raporturilor dintre acestea (prin unităţi organizatorice se înţelege: compartiment, formaţiune, birou, serviciu, direcţie, direcţie generală); principalele raporturi funcţionale între unităţile organizatorice (de cooperare şi de subordonare); stabilirea relaţiilor organizatorice dintre unităţi organizatorice şi grupe de unităţi organizatorice;
  2. Evaluarea structurii organizatorice: compararea cu parametrii variabilelor structurale ale unităţilor similare; examinarea structurii organizatorice prin prisma principiilor de organizare raţională şi eficientă;
  3. Anexe: prevederile legislaţiei în domeniul de referinţă; organigrama generală sau parţială; descrierile posturilor; justificarea propunerilor pentru elaborarea sau modificarea structurii organizatorice, ca urmare a modificărilor legislative sau a reevaluării organizatorice; resursele umane, financiare, materiale, informaţionale etc.; impactul financiar generat de modificările organizatorice propuse.“

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions