Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța-Sud-Agigea au depistat trei cetăţeni sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera din Turcia în România, ascunși în semi-remorcile unor autocamioane.
În data de 10 septembrie, în terminalul RO-RO din Portul Constanța (terminal prin care sunt transportate mărfuri în regim internațional, cu ajutorul navelor de tip roll-on roll-off, adică au rampe/șine de încărcare/descărcare), polițiștii de frontieră au efectuat controlul asupra unui autocamion cu semiremorcă, sosit din Turcia.
”În urma verificărilor efectuate au fost descoperiți, ascunşi în compartimentul marfă al semiremorcii, doi cetățeni străini. Cu ocazia verificărilor, lucrătorii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din Siria. În urma extinderii cercetărilor a fost identificat și un al treilea cetățean sirian, ascuns separat de cei doi, într-un alt ansamblu rutier.”, a precizat Andrei Ene, purtător de cuvânt al Gărzii de Costă.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat şi pentru identificarea și stabilirea implicării fiecărei persoane în săvârșirea infracțiunii, iar in conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoanele în cauză au fost înapoiate autorităților din Turcia, conform prevederilor legale.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta