Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Sistemul de irigații din județul Constanța: vorbă multă, treabă puțină!

Published

on

Necesitatea reabilitării infrastructurii principale de irigaţii aparţinând domeniului public al statului este dată în primul rând de faptul că o parte din această infrastructură alimentează organizaţii de îmbunătăţiri funciare care au accesat Măsura 125a din cadrul PNDR 2007 – 2013 (8 în judeţul Constanţa) şi, în al doilea rând, de faptul că o parte din această infrastructură alimentează amenajările viabile de irigaţii pe care s-au constituit organizaţii de îmbunătăţiri funciare care vor putea accesa submăsura 4.3 din cadrul PNDR 2014 – 2020. Sub acest aspect, una din condiţiile de eligibilitate pentru accesarea submăsurii 4.3 are în vedere ca sistemul de irigaţii prevăzut prin proiectul al cărui beneficiar este ca organizaţia de îmbunătăţiri funciare să fie racordată la o infrastructură principală de irigaţii funcţională.

În acest sens, în anul 2016 Guvernul României a emis Hotărârea nr. 793/26.10.2016 pentru aprobarea Programului Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii din România, care vizează adaptarea agriculturii la schimbările climatice şi reducerea efectelor acestora asupra producţiei agricole, în principal, dar şi asupra altor factori de mediu şi a populaţiei, prin reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii existente.

Obiectivul general al Programului vizează reabilitarea, până la sfârşitul anului 2020, a infrastructurii principale de irigaţii din amenajările viabile aparţinând domeniului public al statului,   care va conduce la creşterea suprafeţei funcţionale din suprafaţa viabilă şi marginal viabilă economic pentru irigaţii.

Obiectivul specific al Programului îl reprezintă creşterea randamentului staţiilor de bază (fixe şi plutitoare) şi repompare, eliminarea pierderilor de apă prin infiltraţie din canalele de irigaţii aparţinând domeniului public al statului şi eliminarea degradărilor apărute la construcţiile hidrotehnice de pe acestea.

Advertisement
usr

Perioada de implementare a Programului Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii din România este 2016 – 2020.

În anul 2018 a fost emisă Hotărârea de Guvern nr. 557/24 iulie 2018 pentru modificarea Programului Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii din România, aprobat prin HG nr. 793/2016.

Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii din România este structurat în trei etape.

Pentru judeţul Constanţa în etapa I a Programului Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii din România sunt cuprinse 4 amenajări de irigaţii a căror infrastructură principală de irigaţii este supusă reabilitării:

  1. Amenajarea de irigaţii Carasu Galeşu (CT) – poziţia nr.17 în H.G. nr.793/2016 modificată prin Hotărârea nr. 557/2018

Stadiul de realizare

– reabilitarea staţiei de pompare de bază SPB Galeşu – execuţie de lucrări finalizată

Advertisement
usr

– reabilitare canale CA1 şi CA2 Galeşu – în derulare contract de proiectare şi execuţie de lucrări

  1. Amenajarea de irigaţii Carasu Moviliţa (CT) – poziţia nr.18 în H.G. nr.793/2016 modificată prin Hotărârea nr. 557/2018

Stadiul de realizare:

– pentru Reabilitarea  staţiei de pompare de bază SPB Aducţiune Poarta Albă, SPB Basarabi Pădure, a canalelor de aducţiune Negru Vodă, CA1 Moviliţa, CA2 Moviliţa şi a canalelor de distribuţie aferente din amenajarea Carasu-Moviliţa – Note conceptuale  avizate în CTE ANIF/MADR; în desfăşurare procedura de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de proiectare.

  1. Amenajarea de irigaţii Carasu CDMN/PAMN Sud (CT) – poziţia nr.19 în H.G. nr.793/2016 modificată prin Hotărârea nr. 557/2018

Stadiul de realizare:

– pentru Reabilitarea staţiei SPB Medgidia – Nota conceptuală avizată în CTE ANIF/MADR; urmează demararea procedurii de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de proiectare

            – pentru Reabilitarea staţiei de pompare SP Hinog – în derulare contract de proiectare

  1. Amenajarea de irigaţii Sinoe (CT,TL) – poziţia nr.34 în H.G. nr.793/2016 modificată prin Hotărârea nr. 557/2018

Stadiu de realizare:

– reabilitarea staţiei de pompare de bază SPB Sinoe – în derulare contract de execuţie de lucrări

Advertisement
usr

– reabilitarea staţiilor de repompare SRPA 1-2, SRPA 1-5, SRPA 2-2, SRPA 3-1, a canalelor de aducţiune, canalelor de distribuţie şi a construcţiilor hidrotehnice propuse spre reabilitare – în derulare procedura de achiziţie publică a contractului de proiectare.

În etapa a II-a a Programului Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii din România sunt incluse pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii, 5 amenajări de irigaţii din cadrul judeţului Constanţa.

  1. Amenajarea de irigaţii Carasu Basarabi (CT) – poziţia nr.60 în H.G. nr.793/2016 modificată prin Hotărârea nr. 557/2018

Stadiul de realizare:

– reabilitarea staţiei de pompare de bază SPB Basarabi, a staţiei de repompare SRP1 Basarabi, a canalelor de aducţiune CA0 Basarabi şi CA1 Basarabi, a canalelor de distribuţie CD I-1, CDII-1A şi a construcţiilor hidrotehnice propuse pentru reabilitare – Nota conceptuală aprobată în CTE ANIF/MADR urmând a fi demarată procedura de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de proiectare

  1. Amenajarea de irigaţii Orezărie Hârşova (CT) – poziţia nr.61 în H.G. nr.793/2016 modificată prin Hotărârea nr. 557/2018

Stadiul de realizare:

– reabilitarea staţiilor de pompare plutitoare SPA Plutitoare Hârşova şi SPA Plutitoare Vadu Oii – Aviz CTE MADR; urmează demararea procedurii de achiziţie publică a contractului de proiectare

  1. Amenajarea de irigaţii Seimeni (CT) – poziţia nr.62 în H.G. nr.793/2016 modificată prin Hotărârea nr. 557/2018

Stadiul de realizare:

– reabilitarea staţiei de pompare de bază SPB Seimeni, a staţiilor de repompare SRP1 Seimeni şi SRP2 Seimeni, a canalelor de aducţiune, a canalelor de distribuţie şi a construcţiilor hidrotehnice propuse pentru reabilitare – Nota conceptuală aprobată în CTE ANIF/MADR urmând a fi demarată procedura de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de proiectare.

Advertisement
usr
  1. Amenajarea de irigaţii Carasu – Nicolae Bălcescu (CT) – poziţia nr.63 în H.G. nr.793/2016 modificată prin Hotărârea nr. 557/2018

Stadiul de realizare:

– – reabilitarea staţiei de pompare de bază SPB N. Bălcescu, a staţiilor de repompare SRP1, SRP2, SRP3 şi SRP4, a canalelor de aducţiune, a canalelor de distribuţie şi a construcţiilor hidrotehnice propuse pentru reabilitare – în curs de finalizare procedura de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de proiectare

  1. Amenajarea de irigaţii Carasu – Mihail Kogălniceanu (CT) – poziţia nr.64 în H.G. nr.793/2016 modificată prin Hotărârea nr. 557/2018

Stadiul de realizare:

– reabilitarea staţiei de pompare de bază SPB Dorobanţu, a staţiilor de repompare SRP1, SRP2, SRP4 şi SRP5 M. Kogălniceanu, a canalelor de aducţiune, a canalelor de distribuţie şi a construcţiilor hidrotehnice propuse pentru reabilitare – în curs de finalizare procedura de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de proiectare

Etapa a III a Programului Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii din România nu include  pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii, amenajări de irigaţii din cadrul judeţului Constanţa.

NOTĂ! Materialul a fost prezentat de directorul Filialei Teritoriale Dobrogea a ANIF, Dr. ing. Alin Romeo Trifan, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, marți, 30 octombrie 2019.

IMPORTANT! Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat pe 11 iulie a.c., în cadrul vizitei de lucru de la Sistemul de Irigaţii Galeşu, din judeţul Constanţa, că ministerul a cărei activitate o coordona avea în proiect refacerea întregii suprafeţe irigate de trei milioane de hectare amenajate până în anul 1989, după finalizarea până în 2020 a actualei etape de reabilitare a sistemelor de irigaţii aferente pentru două milioane de hectare. De asemenea, în cadrul aceleiași vizite a anunțat o investiţie în valoare de 6.102.469 de lei, ce asigură captarea apei din Canalul Dunăre-Marea Neagră pentru irigarea a 4.694 de hectare, Petre Daea a explicat că lucrările la staţia de bază pentru pompare şi la cele două canale de aducţiune din teren s-au finalizat cu un an mai devreme, în condiţiile în care atât anul trecut cât şi anul acesta au fost sistate temporar, pentru a putea asigura necesarul de apă fermierilor.

Advertisement
usr

ISTORIC. În perioada 1970-1990, în judeţul Constanţa au fost amenajate pentru irigaţii 421.319 hectare de teren arabil, iar în judeţul Tulcea alte 159.920 de hectare, la dispoziţia agricultorilor fiind pusă o vastă reţea de staţii de pompare şi canale de aducţiune ce preluau apa pentru udare din Dunăre şi din lacurile componente ale complexului Razelm Sinoe. În anul 2017, administratorul acestei reţele de irigaţii, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), mai avea operaţionale sisteme de pompare şi aducţiune pentru irigarea a 120.000 de hectare, în judeţul Constanţa, conform datelor oficiale de la acel moment.

foto: Radio România Actualități

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions