Advertisement
Actual

Sistemul de operare al CT BUS se modernizează

Din cauza unor lucrări de modernizare și update la întregul sistem de operare al CT BUS, astăzi, 5 noiembrie, în intervalul orar 17.00 – 18.00 se pot înregistra inadvertențe de funcționare.

”Din acest motiv este posibil ca achiziționarea tichetelor de călătorie și a abonamentelor să nu se poată realiza la tonetele CT BUS și la automatele TVM. Din cauza lucrărilor în sistem este posibil ca aplicația CT BUS să nu opereze la capacitate deplină, însă funcționalitatea validatoarelor din autobuze nu va fi afecatată.”, au precizat reprezentanții Biroului de comunicare. 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Reabilitarea rețelelor de termoficare din Constanța a intrat într-o nouă fază. Au fost semnate contractele pentru etapele II și III

Primăria Constanța anunță că s-au făcut pași importanți pentru reabilitarea rețelelor termice din municipiu. „În… Read More

27 de minute ago

614.325 de alegători din județul Constanța vor chemați la urne pentru alegerea președintelui și a parlamentarilor. Vezi ce măsuri a luat Prefectura

Instituția Prefectului - Județul Constanța desfășoară, în această perioadă, mai multe activități în vederea pregătirii… Read More

39 de minute ago

Containerele speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase, amplasate în cartierele km 4-5 și Poarta 6

Săptămâna aceasta, containerele speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate în cartierele Km 4-5 și… Read More

2 ore ago

Bărbat din Valu lui Traian, condamnat la închisoare pentru conducere fără permis

Un bărbat din Valu lui Traian a fost condamnat la un an de închisoare pentru… Read More

2 ore ago

Bărbat înjunghiat în apropierea comunei Aliman. A fost transportat la spital

Un bărbat a fost înjunghiat astăzi în apropierea comunei Aliman, județul Constanța. Deocamdată nu se… Read More

3 ore ago

Articole susceptibile a aduce atingere unor mărci protejate, descoperite în Portul Constanța Sud-Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în Portul Constanţa Sud-Agigea, 520… Read More

3 ore ago