Situația este gravă la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, a avertizat șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică într-o ședință de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. Acesta a cerut de urgență ca o misiune de experți să aibă acces acolo, după ce complexul centralei a fost din nou bombardat ieri. Kievul și Moscova continuă să se acuze reciproc de bombardamentele care pun pe toată lumea în pericol. Se înțeleg numai asupra numărului de bombe care au căzut – zece – peste birouri și stația de pompieri. Instalația și zona înconjurătoare au fost bombardate și săptămâna trecută. Ucraina spune că Rusia a transformat locul într-o bază militară, lansând atacuri de acolo știind că forțele ucrainene nu pot să riposteze. Moscova neagă.
Volodimir Zelenski: “Ceea ce se întâmplă acum în jurul CNE Zaporojie este una dintre cele mai mari crime ale statului terorist. Astăzi (ieri, n.r.), au fost înregistrate noi lovituri în imediata apropiere a obiectivelor CNE. Rusia s-a coborât din nou la cel mai jos nivel în istoria mondială a terorismului. Nimeni altcineva nu a folosit o centrală nucleară într-un mod atât de evident pentru a amenința o lume întreagă și pentru a impune anumite condiții. Și absolut toată lumea trebuie să reacționeze imediat pentru a-i da afară pe ocupanți de la CNE Zaporojie”.
Vasili Nebenzia, ambasadorul Rusiei la ONU: “Atacurile criminale ale Kievului asupra infrastructurii nucleare împing lumea în pragul unei catastrofe nucleare, comparabilă ca amploare cu cea de la Cernobîl. Considerăm că este justificat ca reprezentanții AIEA să meargă la centrala nucleară Zaporiojie cât mai repede posibil și, eventual, chiar înainte de sfârșitul lunii august.”
Alarmată, Agenția Internațională pentru Energie Atomică a cerut din nou să i se permită să trimită acolo o misiune. Încearcă asta de săptămâni întregi, iar Kievul și Moscova se acuză reciproc că îi împiedică pe experții internaționali să inspecteze centrala nucleară.
Rafale Grossi, șeful AIEA: “Acțiunile militare care au și cel mai mic potențial de a pune în pericol securitatea nucleară la o astfel de instalație nucleară trebuie să înceteze imediat. Aceste acțiuni pot avea consecințe grave. AIEA este pregătită să contribuie la evitarea unei astfel de escalade a crizei. Situația este gravă, iar AIEA trebuie să poată să-și desfășoare misiunea la Zaporojie cât mai curând posibil.” Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al ONU: “Un război este în desfășurare și vorbim despre o centrală nucleară în mijlocul câmpului de luptă”.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta