Ministerul Afacerilor Interne a distribuit în zonele afectate de fenomenele meteorologice alimente şi alte produse necesare persoanelor evacuate din zonele inundate sau cu potenţial inundabil.
Alimentele şi produsele de strictă necesitate au fost distribuite în judeţele Bacău, Buzău, Covasna şi Neamţ.
În judeţul Bacău au fost trimise apă, conserve de carne şi saci de dormit, după cum urmează:
– Oituz – 2.000 litri de apă potabilă;
– Slănic Moldova – 4.800 litri de apă potabilă;
– Moineşti – 4.800 litri de apă potabilă şi 200 saci de dormit;
– Poduri – 2.000 litri de apă şi 500 de conserve de carne;
– Comăneşti – 50 saci de dormit.
În judeţul Buzău, în localitatea Chiliile au fost puşi la dispoziţia autorităţilor locale pentru a fi împărţiţi populaţiei 2.600 de litri de apă potabilă.
În judeţul Covasna, localitatea Dobârlău, au fost trimise următoarele produse: 260 de pături, 500 litri de apă potabilă, 1170 conserve de carne, 130 de paturi, 130 de saltele şi 260 cerceafuri.
În judeţul Neamţ, au fost trimise produse în trei localităţi. În comuna Trifeşti 400 de litri de apă potabilă, 300 conserve de carne şi 300 conserve din pate de ficat.
În satele Buşmei şi Stejaru au fost trimise 1500 conserve de carne, 300 conserve din pate de ficat şi 150 saci de dormit.
Produsele puse la dispoziţia populaţiei fac parte din stocul rezervelor de stat şi sunt alocate ca ajutor umanitar, la solicitarea autorităţilor locale, în urma evaluărilor preliminare efectuate în teren, în zonele afectate de inundaţii.
Astăzi s-au manifestat efecte ale inundaţiilor în 84 de localităţi din 17 judeţe (Alba, Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Covasna, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman şi Vrancea).
Traficul rutier este afectat pe 10 drumuri naţionale, 9 drumuri judeţene şi 3 tronsoane de cale ferată.
În comuna Budila din judeţul Braşov podul feroviar construit peste râul Târlung s-a surpat din cauza unei viituri puternice. Este afectată linia ferată dintre Braşov şi Întorsura Buzăului , însă nu sunt trenuri blocate pe această rută.
Aproximativ 400 de persoane din trei sate din comuna Chiliile şi un sat din Căneşti, judeţul Buzău sunt izolate rutier după surparea terasamentului unui drum comunal. Petru restabilirea accesului rutier în zonă se lucrează cu utilaje grele, iar activitatea va continua şi pe timpul nopţii, dacă situaţia o impune. În aceeaşi zonă, bazinul de colectare a apei Lacul Mocearu a fost colmatat şi apa nu mai poate trece către bazinele de decantare. Jandarmii intervin pentru decolmatarea bazinului care asigură alimentarea cu apă potabilă a comunelor Chiliile şi Căneşti.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea a analizat posibilitatea prealertării pentru evacuare a locuitorilor din Domneşti Sat, Ciorani şi Călimăneşti, având în vedere că exista posibilitatea ca digul de pe râul Trotuş, de la Acumularea Călimăneşti să fie depăşit. În urma inspecţiilor efectuate şi a analizei de risc, a rezultat că nu se impune prealertarea populaţiei întrucât situaţia este stabilă şi digul rezistă.
Au fost evacuate ori s-au autoevacuat 587 de persoane, care sunt cazate în locaţii care aparţin autorităţilor publice locale ori la rude sau prieteni.
Precizăm că dintre cele peste 400 de persoane evacuate preventiv în localitatea Fărcaşa, judeţul Neamţ, au rămas evacuate doar 20 de persoane, restul întorcându-se la locuinţele lor.
Situaţia la nivel naţional este în continuare monitorizată prin Centrul Naţional de Conducere Integrată care funcţionează la nivelul MAI pentru ca intervenţiile în teren să se desfăşoare în condiţii optime din punct de vedere al resurselor alocate.
De asemenea, din ordinul ministrului Afacerilor Interne, intervenţiile din teren sunt supravegheate de prefecţii judeţelor afectate, de inspectorul general al IGSU şi de secretarul de stat Raed Arafat.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta