Conecteaza-te cu noi

Actual

Situație tensionată la Spitalul de Boli Infecțioase. Primarul Chițac face promisiuni, angajații se tem de concedieri

Published

on

Activitatea Spitalului de Boli Infecțioase Constanța continuă să fie suspendată, la 17 zile de la incendiul devastator care s-a produs în secția ATI și care s-a soldat cu decesul a 7 persoane.

Nemulțumirile sunt tot mai mari, în special dat fiind faptul că mai multe cadre medicale urmează a fi concendiate.

Iată ce memoriu au formulat:

„În contextul pandemic actual, când toate spitalele anunță efective insuficiente de personal sanitar, când se suspenda concediile de odihnă ca să se poată acorda îngrijiri numărului tot mai mare de pacienți infectați cu SARS-CoV-2, renunțarea la personalul medical încadrat cu contract de munca pe perioada determinata, al Spitalului de Boli infecțioase Constanta, este o decizie criminală.

Noi, asistenții medicali și infirmierele cu contract determinat am muncit în linia I de la începutul pandemiei cot la cot cu cei cu contract permanent de aproape doi ani, în condiții de criza sanitara, de presiune greu de imaginat. Am luptat cu frica de a ne îmbolnăvi, de a îmbolnăvi membrii familiei, am acceptat să muncim într-un loc evitat de multe cadre medicale, și am demostrat pe deplin capacitate profesionala și umana.

De ce acum nu mai este nevoie de noi? De ce întreg personalul de cadre medicale al Spitalului de Boli Infecțioase Constanta, este în pericol de concediere, într-un moment când numărul de pacienți infectați este mai mare ca niciodată?

Normativul de personal este, în continuare, subdimensionat în instituțiile sanitare publice.

De ce un cadru medical la Spitalul de Urgenta Constanta în sectorul de covid urgență îngrijește singur 40-50 pacienți 12 ore în timp ce noi suntem eliminați din sistem?

Care este calitatea îngrijirilor primite de acești pacienți speriați de moarte și izolați de lume?

În contextul lipsei acute de personal calificat în instituțiile sanitare și perspectivele grave privind situația epidemiologică națională actuala, solicitam autorităților să găsească o rezolvare la situația dramatica în care ne găsim.

Considerăm asta o datorie profesională și morală, în același timp!

Vrem să muncim , vrem să ne punem în practica cunoștințele și experiența, vrem să ne implicam în efortul general de salvare a pacienților infectați cu SARS-CoV-2, să ajutam la îngrijirea pacienților de covid pentru că, noi chiar știm să o facem!“

Situația este tensionată

În cursul zilei de azi, managerul interimar al Spitalului de Boli Infecțioase, dr. Claudia Cambrea, a declarat în exclusivitate pentru redactorii ziarului Amprenta că situația este tensionată și că a făcut demersuri pentru a păstra angajații unității spitalicești.

“Cei aproximativ 60 de angajați despre care vorbim au fost încadrați pentru o perioadă determinată, pentru a îngriji bolnavi cu COVID. Eu la acest moment nu mai am obiectul muncii pentru care i-am angajat, spitalul nu mai tratează pacienți cu COVID. Este greu, este trist, eu nu am ce să fac. Contractele lor s-au încheiat încă din 4 octombrie. Situația este tensionată și complicată, nu știm cât de repede ne vom pune pe picioare, clădirea trebuie evaluată, este în evaluări, o parte din documente sunt încă sigilate iar noi trebuie să găsim soluții. Îmi pare extrem de rău de acești oameni, unii dintre ei de o calitate umană și profesională deosebită și ne-au ajutat pe perioada pandemiei, dar cât timp eu nu am obiectul muncii, nu am ce să fac. Nu am nimic cu oamenii, mi se rupe sufletul”, a declarat pentru ziarul Amprenta managerul interimar al Spitalului de Boli Infecțioase, dr. Claudia Cambrea .

Reacția primarului Chițac

În acest context, primarul municipiului Constanța a afirmat că vor fi alocate fonduri pentru deschiderea părții neafectate a spitalului.

Iată postarea sa de pe pagina de facebook:

”Mâine voi avea o discuție cu managerul interimar al Spitalului de Boli Infecțioase, dr. Claudia Cambrea. Voi exprima disponibilitatea Primăriei de a aloca fonduri pentru deschiderea părții neafectate a spitalului, pentru că înțelegem urgența și necesitatea unor paturi suplimentare.

De asemenea, vom contacta un specialist în vederea efectuării unei evaluări care să ne arate ce să achiziționăm și ce categorii de lucrări trebuie să facem. Însă voi avea nevoie și de o decizie a Consiliului de Administrație a spitalului, dacă se va considera că aceasta este calea de acțiune.”

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions