Bilanţul anului 2018 este, pentru medicii de familie, unul care dă cu minus. Medicii de familie care asigură interfaţa dintre pacienţi şi sistemul naţional de sănătate pot spune că au supravieţuit unui an în care asistenţa medicală primară pe care o reprezintă a fost neglijată, marginalizată şi subfinanţată.
Medicii de familie aşteaptă ca alocarea financiară în 2019 pentru segmentul de asistenţă medicală pe care îl acoperă să asigure deopotrivă sumele necesare pentru creşterile salariale impuse prin lege, posibilitatea investiţiilor în echipamente şi personal precum şi creşterea cheltuielilor ca urmare a inflaţiei. De asemenea, ei aşteaptă şi o reparaţie, cel puţin parţială, a inechităţii faţă de colegii lor din alte segmente ale sistemului naţional de sănătate.
Medicii de familie din România au funcţionat în 2018 cu un buget cu doar 17% mai mare decât în 2017, în condiţiile în care colegii din unităţile sanitare de stat (medicina şcolară, ambulatoriu integrat, spitale) au beneficiat de finanţări (salarii şi bugete) mărite cu până la 100%. Cu toate acestea, startul discuţiilor pentru bugetul alocat medicinei de familie pentru 2019 este unul pe care SNMF îl consideră eşuat. În previziunile bugetare actuale, bugetul alocat medicinei de familie vizează o creştere de sub 5 procente faţă de anul trecut.
În aceste condiţii şi coroborat cu celelalte solicitări nerezolvate de guvernanţi (debirocratizarea, protocoalele de prescriere etc), SNMF apreciază că se va înregistra un nou val de nemulţumire din partea profesioniştilor din segmentul de asistenţă medicală primară. Îngrijorător este, în acest context, faptul că agenţiile de recrutare a forţei de muncă din domeniul medical anticipează că în anul 2019 vom fi martorii unei migraţii crescute a medicilor de familie.
SNMF îşi exprimă public dorinţa de a asigura o stabilitate pentru medicii de familie, temelia fiecărui sistem public de sănătate, şi implicit un echilibru în asistenţa medicală primară.
”Pentru ca aşa ceva să poată fi pus în practică, medicii de familie au nevoie de recunoaşterea importanţei şi eficienţei muncii lor, de susţinerea beneficiarilor direcţi – pacienţii – şi de sprijinul decidenţilor – administratori ai sistemului medical şi decidenţi politici.”, a precizat Dina Mergeani, președinte al Societății Naționale de Medicina Familiei.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta