Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a atribuit un contract în valoare de circa 7,3 milioane euro (34,7 milioane lei) subsidiarei Candu Energy Inc. a gigantului canadian SNC Lavalin, contract care are ca obiect prestări de servicii de evaluare și analiză în vederea intrării în retehnologizare a reactorului 1 al centralei. Astfel, contractul prevede prestarea de servicii integrate de inginerie privind “întocmirea de analize și evaluări ale ansamblului reactor în vederea demonstrării funcționalității Unității 1 de la CNE Cernavodă până la 245.000 de ore efective de funcționare”.
Candu Energy Inc. va efectua evaluări de inginerie și analize pentru componente ale reactorului nuclear, va elabora un raport de securitate cu privire la acestea și va acorda Nuclearelectrica asistență tehnică și suport pentru susținerea analizelor efectuate în fața autorității de reglementare în domeniu, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN).
“SNN are în vedere extinderea perioadei de funcționare a reactorului cu încă 35.000 de ore și suntem bucuroși să facem asta continuând parteneriatul nostru pe termen lung cu SNC Lavalin. Suntem hotărâți să optimizăm operațiunile și producția până la retehnologizarea efectivă a Unității 1 de la CNE Cernavodă”, a declarat directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, citat de profit.ro.
Candu Energy Inc. a concurat la licitația de atribuire a contractului cu compatrioții canadieni de la Kinetrics.
“SNC Lavalin este bucuroasă să continue relația pe termen lung cu SNN pentru optimizarea operațiunilor Unității 1 Cernavodă, în vederea pregătirii pentru retehnologizare, care va prelungi la peste 60 de ani viața reactorului CANDU. Echipa noastră de execuție dedicată proiectului dispune de un nivel excepțional de expertiză în materie, ducând la capăt evaluări similare pentru mai mulți clienți CANDU din întreaga lume”, a spus și președintele diviziei nucleare a SNC Lavalin, Sandy Taylor.
Profit.ro notează că, în noiembrie anul trecut, Nuclearelectrica a mai finalizat o procedură de achiziție de servicii de inginerie pentru elaborarea unui studiu tehnic de evaluare a stării sistemelor, structurilor și componentelor Unității 1 a centralei, în vederea operării pe termen lung a acesteia, studiu necesar procesului de retehnologizare a reactorului, care ar trebui să înceapă către finalul anului 2026 și care presupune o investiție de până la 1,5 miliarde euro. Contractul de atunci, scos la licitație în ianuarie 2019 și estimat inițial la peste 10 milioane euro, a fost atribuit contra sumei de circa 9,72 milioane euro unui consorțiu format din Candu Energy Inc. și italienii de la Ansaldo Nucleare. Subcontractanți ai consorțiului sunt divizia elvețiană a companiei americane General Electric Energy, societatea românească de stat Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN), prin sucursala Centrul de Inginerie Tehnologică pentru Obiective Nucleare Măgurele (CITON), și firma privată, tot românească, Energotech SA, specializată în construcții de obiective energetice și de telecomunicații și controlată de Florian Cojocaru.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta