Astăzi, 4 septembrie, sociologul Alfred Bulai a fost reţinut în dosarul deschis în urma unei anchete jurnalistice în care foste şi actuale studente ale Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) l-au acuzat de hărţuire sexuală.
Reprezentanţi ai Parchetului au confirmat măsura reţinerii după ce, în cursul dimineţii, la locuinţa fostului profesor au avut loc percheziţii, au precizat jurnaliștii News.ro.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au emis, miercuri după-amiază, ordonanţă de reţinere pe numele fostului profesor de la SNSPA Alfred Bulai. Acesta este acuzat de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală, potrivit oficialilor Parchetului.
Bulai are calitatea de suspect în dosarul deschis în urma unei anchete jurnalistice în care foste şi actuale studente ale SNSPA au povestit cum acesta le-a hărţuit sexual, cerându-le să se dezbrace.
Reprezentanţi ai Parchetului au precizat că Bulai a refuzat să dea declaraţii în dosarul în care are calitatea de suspect, prevalându-se de dreptul la tăcere.
”Măsura reţinerii are loc după ce, miercuri dimineaţă, la locuinţa lui Bulai au avut loc percheziţii, iar acesta a fost chemat la audieri.
Procurorii care instrumentează dosarul deschis după ce mai multe studente sau foste studente ale SNSPA l-au acuzat public pe sociologul Alfred Bulai de hărţuire sexuală au pus în executare, miercuri trei mandate de percheziţie domiciliară în acest dosar. Una dintre locuinţele vizate este cea a lu Alfred Bulai, alte două fiind ale unor persoane fizice.
Luna trecută, anchetatorii au făcut percheziţii la trei sedii ale SNSPA.”, au precizat jurnaliștii News.ro.
Sursa Foto: Euronews.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta